Web Analytics
scris marți, 03.12.2024

Florian Bodog, fost ministrul al Sănătății, condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat marţi de Instanţa supremă la doi ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care a fost acuzat că, pe vremea când era ministru al Sănătăţii, a falsificat semnăturile pe două contracte de muncă pentru a acoperi faptul că o consilieră nu s-a prezentat nicio zi la serviciu, dar a încasat salariu timp de un an de zile, informează Agerpres.

Florian Bodog, fost ministrul al Sănătății, condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive

Bodog a fost trimis în judecată de DNA în anul 2021 pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au achitat pe fostul ministru pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracţiuni), iar pentru fals intelectual a fost încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii faptei.

Citește și: Sondaj CURS. Călin Georgescu, favorit în turul II al alegerilor prezidențiale

În schimb, el a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Oradea sau Protopopiatul Ortodox Român Oradea.
Tot doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu a primit şi Olivia Andreea Marcu (fostă Baciu), fosta consilieră personală a lui Bodog la Ministerul Sănătăţii.
Cei doi trebuie să plătească Ministerului Sănătăţii suma de 74.461 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...