Web Analytics
scris joi, 13.07.2023

Fișe medicale pentru permis, eliberate fără consultații

Polițiștii din Suceava au făcut percheziții într-un cabinet unde s-ar fi eliberat fișe medicale necesare obținerii sau preschimbării permisului de conducere fără efectuarea tuturor consultațiilor necesare. Astfel, în urma percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate, în original, 295 de fişe medicale parafate şi semnate în alb de medici, precum şi 427 de fişe medicale ale unor persoane completate şi semnate şi alte înscrisuri necesare soluţionării cauzei, precum contracte individuale de muncă ale medicilor implicaţi, fişe de post aferente.

Fișe medicale pentru permis, eliberate fără consultații

Citește și: Pedofil de 77 de ani, prins când își „încolțea” victima. Intervenția trecătorilor și a polițiștilor, salvatoare pentru fetița de 12 ani


”Din cercetări a reieşit faptul că persoanele care se prezentau în vederea eliberării fişelor medicale necesare obţinerii/preschimbării permisului de conducere ar fi fost consultate doar oftalmologic şi nu ar fi fost consultate de niciun medic aferent specializărilor menţionate în fişele medicale, existând suspiciuni privind autenticitatea şi veridicitatea aspectelor consemnate în fişele medicale eliberate. Astfel, verificările medicale consemnate ca urmare a consultului medical al pacienţilor nu ar fi fost efectuate în mod real de către medicii care prestează activităţi în cadrul acestei unităţi. Totodată, a rezultat faptul că, după controlul oftalmologic efectuat persoanelor în cauză, acestea aşteptau aproximativ 10 minute, după care ar fi primit fişele medicale”, se arată în documentele Poliţiei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Ziua Femeii, de 7 martie, la Câmpulung

Neinspirată idee a avut cel care a stabilit ca data de 8 martie 2025 să pice într-o zi de sâmbătă! Astfel, Ziua Femeii a fost zi nelucrătoare, prima...