Web Analytics
scris joi, 18.04.2019

Firmele mici şi mijlocii se pot înscrie într-o competiţie pentru a fi promovate în UE

A început competiția „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene”, ediția 2019, dedicată firmelor mici și mijlocii. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat organizează etapa naţională a competiţiei „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene”, ediţia 2019, iniţiativă a Comisiei Europene care identifică promotorii de succes ai antreprenoriatului în Europa, expunând cele mai bune politici şi practici antreprenoriale. Termenul de depunere a solicitărilor de către candidații din România este 24 mai a.c., la Punctul Naţional de Contact din cadrul MMACA.
Candidații eligibili sunt: autoritate națională, regională sau locală sau un parteneriat public-privat, care se încadrează în strategiile de dezvoltare ale autorităților naționale, regionale sau locale din orice zonă a UE sau ţări asociate Programului de Competitivitate şi Inovaţie (CIP): Islanda, Norvegia, Serbia sau Turcia. Manualul operațional 2019, categoriile de premii și formularul de candidatură se găsesc pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, www.imm.gov.ro, la secțiunea Mediul de Afaceri.
Informaţii suplimentare despre competiţie puteți afla accesând următorul link: https://ec.europa.eu/growth/smes/support/enterprise-promotion-awards_en.
A.P.

Firmele mici şi mijlocii se pot înscrie într-o competiţie pentru a fi promovate în UE

Distribuie!

0 Comentarii