Web Analytics

Final de săptămână cu Târgul de cai de la Berevoeşti

de | 12.07.2017 17:04 | Actualitate

10 01Manifestare de tradiţie în Muscel, precum Târgul de Sfântul Ilie, Târgul de cai va fi organizat şi în acest an în comuna Berevoeşti, cu sprijinul autorităţilor locale. Dedicat Sfintei Muceniţe Marina, izbăvitoarea de duhuri rele, târgul va reuni şi în acest an, în zona Râuşor, sute de crescători de cai, geambaşi şi admiratori ai cabalinelor, nelipsind testele şi întrecerile doveditoare ale puterii sau vitezei animalelor.

Concursuri de viteză și probe de tracțiune

10 marinaŢinut pe vremuri pe Gruiul Câmpulungului, Târgul de cai de Marină a poposit o ediţie la Cândeşti, apoi a coborât pe Bratia până în Berevoeşti, an de an atrăgând mii de vizitatori. Vin oameni din întreg Argeşul, dar şi din alte judeţe, aducând la Râuşor-Berevoeşti caii grei de Sibiu şi Făgăraş, bidivii iuţi crescuţi în Dâmboviţa, dar şi animale de tracţiune sau de şaretă de la Valea Mare-Pravăţ şi Bughea de Sus. Nu lipsesc nici crescătorii locali, care se mândesc cu o duzină de cai semigrei care atrag uimirea celor veniţi la târg. Cai împodobiţi cu panglici roşii, să nu-i deoache privitorii, sunt plimbaţi prin târg, puşi la trap şi galop, spre fala proprietarului, sunt prinşi în concursuri de viteză şi în probe de tracţiune care sunt menite să dovedească doritorilor că nu vor arunca banii, ci vor pleca acasă cu animale puternice şi pline de neastâmpăr.

Câteva sute de lei pentru un mânz, mii de euro pentru caii de rasă

10 harnasamentTârgul din acest an va avea loc la finalul acestei săptămâni, începând de vineri şi până duminică, între 14 şi 17 iulie, luni, de Sfânta Marina, fiind ziua bilanţului. În afară de cai, pe platoul de la Râuşor vor putea fi găsite şi obiecte de harnaşament şi căruţe, potcoave şi bice pentru strunit animalele. Autorităţile locale s-au îngrijit şi de distracţia vizitatorilor, dincolo de spectacolul cabalin, nelipsind de la târg tarabele cu mititei şi berea numai bună de servit ca aldămaş după vânzarea unui cal. Iar preţurile vor fi în funcţie de animal: de la câteva sute de lei pentru un mânz sau un cal bătrân la mii de euro pentru caii de rasă.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii