Tragedie fără margini într-o familie din județul Mehedinți. O fetiță de numai 1 an și opt luni a murit, după ce a fost mușcată de câinele familiei.
Citește și: Corupție la depozitele unor mari retaileri. Fructe recepționate chiar dacă nu respectau standardele
”La data de 06 martie a.c., ora 13.11, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, în localitatea Vânători, o minoră a fost muşcată de câinele familiei. Din cercetările efectuate la faţa locului de către o echipă mixtă formată din poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului pentru Protecţia Animalelor şi Secţiei de Poliţiei Rurală Cujmir, s-a stabilit faptul că minora, în vârstă de 1 an şi 8 luni, în timp ce se afla în locuinţa din comuna Vânători, împreună cu mama sa, din cauze ce vor fi stabilite pe parcursul cercetărilor, ar fi ieşit în curtea imobilului şi ar fi mers în zona unde era legat patrupedul, moment în care a fost muşcată de către acesta, fiindu-i provocate leziuni la nivelul feţei şi corpului”, a transmis, joi după-amiază, IPJ Mehedinţi.
Fetiţa a fost transportată de urgență cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgentă Drobeta Turnu Severin, însă din păcate, câteva ore mai târziu a murit.
Citește și: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Instanța i-a respins apelul
Potrivit oamenilor legii, câinele, metis de rasă comună, a fost ridicat de către serviciul de ecarisaj în vederea izolării, carantinării şi a efectuării procedurilor specifice de monitorizare.
0 Comentarii