O autospecială a Poliţiei judeţene Dâmboviţa a fost implicată, miercuri, într-un accident produs în curtea spitalului din oraşul Găeşti. Oficialii Poliţiei au anunțat că un copil ”s-ar fi lovit de partea laterală” a autospecialei care ieşea din parcare.
Citește și: Elena Lasconi, mesaj dur după concedierile anunțate în primării. „Opriți nebunia cu ordonanțele ucigătoare!”
”Din cercetările preliminare efectuate până la acest moment, a reieşit faptul că o minoră, de 3 ani, în timp ce s-ar fi aflat în curtea Spitalului Oraşului Găeşti, fiind nesupravegheată, s-ar fi lovit de partea laterală a unei autospeciale de poliție, ce părăsea parcarea, fiind condusă de un agent de poliţie”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa.
În urma acestui incident, fetiţa în vârstă de trei ani a fost rănită uşor, primind îngrijiri medicale. Agentul de poliţie aflat la volanul autospecialei a fost testat pentru depistarea consumului de alcool, rezultatul fiind negativ. În acest caz, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
0 Comentarii