Duminică, 28 mai, în satul Jugur din comuna argeșeană Poienarii de Muscel va fi reluat, după o pauză de trei ani, tradiționalul Festival „Urcă oile la munte”, serbarea câmpenească începând la ora 13.
Citeşte şi: Școlile din Argeș unde profesorii nu fac grevă. Doar trei din Pitești
Pe scena special amenajată vor urca ansambluri folclorice și soliști de muzică populară din zonele Argeș, Dâmbovița și Vâlcea – după cum aflăm de la jurnalistul Constantin Pașol.

Vor evolua, printre alții, artiștii Rodica Voicu, Daniela Cernea, Marilena Ghiorman, Ilie Dură, Crinu Spătaru, Mitică Tavă, precum și ansamblurile folclorice „Miorița” din Jugur și „Plaiuri Muscelene”, alături de tineri interpreți locali de muzică populară. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Poienarii de Muscel.
0 Comentarii