FCSB și Olympiacos au încheiat la egalitate un meci care a părut echilibrat de la început și până la sfârșit. Campioana României rămâne neînvinsă pe teren propriu în această competiție.
La conferința de presă, antrenorul grecilor a avut cuvinte de laudă pentru FCSB.
Olympiacos, câștigătoarea UEFA Conference League din sezonul precedent, a venit la București pentru a încerca să câștige meciul cu FCSB, din etapa cu numărul cinci a Europa League.
La conferința de presă, José Luis Mendilibar a vorbit despre cum a văzut partida de pe banca tehnică și chiar și-a lăudat adversara, pe care a remarcat-o prin forța grupului.
„Meciul a avut două reprize diferite. Adversarul a fost agresiv în prima, a jucat bine. În partea a doua a intervenit eliminarea, dar nu am mai avut prospețime sa atacăm în final și am ratat șansa victoriei.
Toată lumea ne întreabă de calificare. Ideea e să ne calificăm. Toată lumea vrea sa se califice mai departe. Nu e o ocazie pierdută, e un punct luat.
FCSB a jucat bine. S-a prezentat foarte bine în dueluri. Nu m-a impresionat un jucător anume, ci toată echipa prin modul în care a jucat. Au evoluat foarte bine adversarii noștri”, a declarat José Luis Mendilibar, antrenorul grecilor, la conferința de presă, scrie Fanatik.ro.
Programul complet al FCSB-ului în Europa League:
- 26 septembrie: FCSB – FC RFS 4-1
- 3 octombrie: PAOK FC – FCSB 0-1
- 24 octombrie: Rangers FC – FCSB 4-0
- 7 noiembrie: FCSB – FC Midtjylland 2-0
- 28 noiembrie: FCSB – Olympiacos FC 0-0
- 12 decembrie: TSG Hoffenheim – FCSB, ora 19.45
- 23 ianuarie: Qarabag FK – FCSB, 19.45
- 30 ianuarie: FCSB – Manchester United, ora 22.
Citește și: FCSB a smuls un punct cu Olympiakos
0 Comentarii