Web Analytics
scris miercuri, 04.09.2024

FC Argeș și CS Mioveni, amicale cu U Craiova, respectiv Rapid București

Și liga a doua a intrat într-o pauză competițională pentru jocurile formațiilor naționale de fotbal, însă două dintre reprezentantele județului în această competiție își vor măsura forțele cu grupări din primul eșalon.

FC Argeș și CS Mioveni, amicale cu U Craiova, respectiv Rapid București

Citește și: Viorel Moiceanu va deveni bunic. „Număr zilele!”

Astfel, FC Argeș va juca sâmbătă, 7 septembrie, la Craiova, cu Universitatea, ora partidei nefiind încă stabilită, în timp ce formația CS Mioveni, pregătită de Alin Chița, o va întâlni, în aceeași zi, pe Rapid București, de la ora 11, la baza de pregătire a giuleștenilor.

În campionat, în etapa a cincea, CS Mioveni a înregistrat al doilea succes în acest sezon de Liga a II-a, sâmbătă, 31 august. A profitat de situația celor de la Viitorul Pandurii, care arată rău până acum, și a reușit să-i învingă, scor final 2-0, acumulând un plus și la capitolul ”adevăr” în clasament.

Iar FC Argeș nu a plecat decât cu un punct de pe terenul celor de la CSM Slatina, confruntarea terminându-se la egalitate, scor 0-0.

Citește și: Caravana „Redescoperă Oina” – în Argeș. Inițiere și competiție

În etapa a 6-a, CS Mioveni va întâlni, în deplasare, pe AFC Câmpulung Muscel, iar FC Argeș va juca împotriva Concordiei Chiajna, pe propriul teren.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

FC Argeș are un nou sponsor

METABET CF S.A. se alătură Familiei Vulturilor! FC Argeș are plăcerea să anunțe concretizarea unui...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...