FC Argeș pleacă din țară pentru cantonamentul de iarnă. Această informație a fost dată chiar de antrenorul principal al echipei, Bogdan Andone, în cadrul unei conferințe de presă.
Piteștenii se vor pregăti în Turcia, mai precis în Antalya, acolo unde a anunțat că va merge și FK Miercurea Ciuc.
După partida cu CS Afumați, din etapa a 3-a a fazei grupelor din Cupa României, pierdută cu 0-2, Bogdan Andone le-a dat jucătorilor programul individual de pregătire, pe care aceștia trebuie să îl urmeze până la reunire.
FC Argeș va disputa mai multe meciuri amicale în perioada de pregătire, aproximativ cinci urmând să aibă loc în Antalya, iar două după revenirea în țară.
”Am început să facem perioada de pregătire, băieții vor avea un program și în vacanță, după primele zile libere de sărbători. Vor avea program în care îi vom monitoriza, iar apoi vom începe pregătirea.
În linii mari, programul e făcut până la prima etapă. Sunt stabilite datele pentru amicale, trebuie să găsim adversarii. Vom avea cantonament, probabil, în Antalya, unde vom disputa patru-cinci amicale. Apoi, la revenirea în țară, vom avea încă unul-două amicale, pentru a pregăti primul meci oficial, cu Craiova”, a precizat Bogdan Andone, în cadrul unei conferințe de presă.
Venirea lui Bogdan Andone la FC Argeș a fost de bun augur, în 11 meciuri disputate cu acesta ”principal”, formația argețeană are un bilanț de cinci victorii, patru remize și două eșecuri.
Citește și: FRF: Până în februarie vom avea o decizie finală din partea TAS în ceea ce priveşte meciul cu Kosovo
0 Comentarii