Când se face referire la istoria clubului FC Argeş, primul popas prin memorie este cu siguranţă Nicolae Dobrin. Şi asta pentru că acest fotbalist şi-a pus amprenta cu greutate pe majoritatea rezultatelor de excepţie reuşite de FC Argeş. Sunt puţine cluburi în ţară, chiar în lume care să se poată lăuda cu un jucător de legendă recunoscut pe plan naţional şi internaţional. Dar istoria clubului nu se poate confunda cu Dobrin, având o evoluţie proprie în timp, cu activitate intensă atât înainte cât şi după „era Dobrin”.
Sporting a fost primul club de fotbal apărut în Piteşti, iar preşedinte de onoare a fost Armand Călinescu
FC Argeş n-a fost primul club apărut în Piteşti! Cu mai mult de 30 de ani ca acesta să ia fiinţă, se juca fotbal în Piteşti de către elevi şi militari pe străzile şi uliţele înguste. În 1921 apare prima echipă, denumită Săgeata, formată din soldaţi şi tineri din oraş, care-şi disputau întâietatea cu echipe similare din Craiova, Slatina, Câmpulung şi alte localităţi din apropiere. După Săgeata, iau naştere alte grupări mici şi cu viaţă scurtă aşa cum sunt Macaby – pe 1 iunie 1923, Triumf – pe 1 august 1923, Trivale, Victoria, Sportul Muncitoresc, Şcoala Sportivă şi altele. Primul club adevărat, cu regulament şi organizare interioară, apare în data de 15 august 1926, bazele punându-i-le cizmarul Dumitru Călinescu.
Preşedintele de onoare era o cunoscută personalitate politică, Armand Călinescu. Sporting va activa în ligile inferioare ale fotbalului românesc, în anul 1937 (pe 22 august) adăugând încă o premieră: primul meci internaţional, dintre Sporting şi Levski Rusciuc (Bulgaria), încheiat cu victoria piteştenilor. Deceniul V este dominat de evoluţia echipei Flamura, care prin jocurile sale lasă impresii plăcute mass-mediei vremii şi pune probleme formaţiilor cu nume, Juventus şi IT Arad. Abia pe 6 august 1953 se face prima referire la Dinamo Piteşti, şi este în fapt chiar data înfiinţării celei ce avea să devină mai târziu FC Argeş.
Dinamo Piteşti a fost un satelit al echipei din Bucureşti. Primul antrenor a fost Ion Lăpuşneanu, care a condus formaţia în primul an, la promovarea din campionatul orăşenesc în cel regional. La 2 mai 1964, cu ocazia unui meci amical disputat la Piteşti, Dinamo Piteşti – Spartak Sofia 3-0, se inaugurează stadionul din Trivale, denumit atunci 1 Mai, acum Nicolae Dobrin. La 10 august 1967, tot la un amical, Dinamo Piteşti – Racing Beirut 5-0 (0-0), piteştenii vor purta pentru prima oară echipamentul tradiţional alb-violet. Începând din sezonul 1967-1968 echipa piteşteană îşi va schimba numele din Dinamo Piteşti în FC Argeş Piteşti, devenind astfel primul FC postbelic din România.
„FC Argeş campioană! Fără milă şi pomană!”
Ne amintim cu plăcere ediţia de campionat 1971-1972, când Piteştiul devenise o putere fotbalistică în România. Provincia ataca Bucureştiul, avându-l pe Dobrin în port drapel. Echipa atacă puternic: 14 puncte erau cucerite afară la Craiova, Oradea, Rapid, Iaşi, Petrolul şi Dinamo, numai victorii. UTA însă nu se lăsa şi stătea în spatele nostru; la Arad în etapa a 7-a a fost un adevărat masacru pentru FC Argeş care a fost zdrobită de UTA cu 4-0. În penultima etapă Argeşul învingea Crişul Oradea cu 4-1, Dobrin reuşind din nou un meci mare. La finalul meciului suporterii alb-violeţi au început fiesta, în centrul oraşului aceştia au început să cânte: „FC Argeş campioană! Fără milă şi pomană!”, aluzie la fel şi fel de calcule care nu se adeveriseră. Argeşul era campioană a ţării, deşi mai avea un meci de jucat; acesta s-a disputat la Bucureşti pe cel mai mare stadion, 23 august, cu Dinamo Bucureşti, iar piteştenii reuşesc să învingă cu 3-2. A fost campionatul în care echipele bucureştene au ieşit şifonate de provincie – le găseai de la locul 7 în jos.
FC Argeş, echipa campioană în sezonul 1978-1979
În ediţia de campionat 1978-1979, Halagian va mai aduce un titlu la Piteşti, al doilea din cariera sa şi din palmaresul clubului. Să ne amintim ceea ce s-a întâmplat în ediţia 1978-1979. Campioana a fost decisă în ultima etapă, atunci când s-a jucat cu titlul pe masă. Meciul de pe Ştefan cel Mare a fost un meci de totul sau nimic. În 1979 puţini erau aceia care se gândeau că piteştenii ar putea să le fure dinamoviştilor titlul! Chiar şi arbitrii au dorit ca titlul să nu ajungă la Piteşti şi au făcut tot ceea ce s-a putut să-i oprească pe argeşeni. Meciul începe şi dinamoviştii reuşesc să marcheze repede prin Dragnea. Numai că Argeşul îşi începe partitura memorabilă: Radu II din apropiere se înşurubează şi egalează. A ciupit ca o cobra. Toma trimite apoi în bară, însă acelaşi Radu II, mereu în faţa golului înscrie. Doru Nicolae ţâşneşte ca o săgeată la întâlnirea cu pasa lui Dobrin şi înscrie pentru 3-1. După golul de 3-1 arbitrii încep să-i ajute pe bucureşteni. Un penalty inexistent şi Dudu Georgescu reduce scorul cu un sfert de oră înainte de final. Un ofsaid cât roata carului şi acelaşi Dudu Georgescu egalează cu câteva minute înainte de final. Cu ochii pe ceas suporterii alb-violeţi au sufletul rănit. Tribuna argeşeană este înfrântă! Toţi argeşenii erau înfrânţi. În teren însă s-a ridicat un jucător ca un justiţiar. El nu s-a împăcat cu nedreptatea! Cu mingea la picior înaintează către masa juriului. O masă inexistentă bineînţeles! Dobrin, statuar, înger al dreptăţii, a vestejit nedreptatea care se punea la cale. Nimeni nu l-a mai putut opri pe cel care prin această fază dar şi prin multe altele a intrat definitiv în inimile suporterilor. Driblingul său devastator avea să învingă totul: defensiva dinamovistă, arbitrul, un public ostil, îndoiala ce-i cuprinsese chiar şi pe colegii lui. Un gol căruia i s-au găsit toate calificativele posibile. Un gol „marca Dobrin”. Un gol pentru al doilea titlu de campioană al Argeşului. Arbitrul nu mai avea ce să facă! Acest gol venea împotriva tuturor! Ziua de 24 iunie 1979 este glorioasă pentru FC Argeş dar şi pentru fotbalul românesc. Provincia se simţea răzbunată după atâtea nedreptăţi! Seara, echipa a fost primită cu triumf la Piteşti. Petrecerea programată în Ştefan cel Mare s-a mutat în Argeş. Cucerirea acestui titlu reprezintă pe lângă “epopeea Toulouse” una din cele mai frumoase pagini ale istoriei alb-violete! După câştigarea celui de-al doilea titlu FC Argeş nu a mai reuşit decât câteva clasări pe podium.
FC Argeş Dacia revine, după 17 ani, în competiţiile europene
În ediţia de campionat 1997-1998, FC Argeş Dacia revine după 17 ani în competiţiile europene, timp în care fotbalul argeşean trecuse prin multe. Încă din prima etapă Argeşul îşi respectă cartea de vizită reuşind să învingă la Fălticeni prin golurile lui Barbu şi Bârdeş. În Giuleşti, argeşenii erau consideraţi victime sigure. În poartă, tânărul Nicolescu, eterna rezervă a lui Vintilă. Rapidiştii îşi dau seama că alb-violeţii nu au venit la Bucureşti pentru a fi victime. Bârdeş deschidea scorul. Butoiu egala în minutul 72, dar Barbu aducea victoria în tabăra piteşteană în minutul 81. De multe ori această echipă ne amintea de Argeşul din anii 70. În etapa a patra la Piteşti a sosit Dinamo, însă încă de la pauză Crivac şi Bârdeş făcuseră deja diferenţa. Meciul de la Târgovişte a fost unul foarte important. Barbu a fost eroul partidei. A înscris trei dintre cele patru goluri ale noastre, însă în tribună coreenii erau deja cu ochii pe el. În ultima etapă a turului, scor fluviu cu Bacăul 4-0. Un meci care a fost pe punctul de a fi oprit din cauza ceţei. În 1998-1999, FC Argeş confirmă evoluţia bună din sezonul precedent şi se clasează din nou pe un loc fruntaş, locul 4. În Cupa UEFA intră pe tabloul principal după ce elimină pe Dinamo Baku (5-1 şi 2-0) şi Istanbulspor (2-0 şi 2-4), dar în primul tur întâlneşte cea mai în formă echipă din Europa, Celta Vigo, şi este surclasată (0-1 şi 0-7).
Alb-violeţii au alte două sezoane remarcabile, 1999-2000 şi 2000-2001 şi se vor situa pe locul 5 în ambele ediţii.
(M.I.) Sursa: www.ViolaFans.ro
0 Comentarii