FC Argeș a învins-o pe Dinamo, scor 4-2, în manșa secundă a barajului de promovare/menținere în Superliga, dar, datorită victoriei din tur, 6-1, „câinii” revin în Liga 1 după un an. FC Argeș a făcut un meci bun la Mioveni, însă nu a fost suficient. Deși le-au dat câteva emoții dinamoviștilor, nu a fost să fie. Iar faptul că în minutul 55 Calcan a fost eliminat a reprezentat sfârșitul jocului.
Citește și: A murit medicul Gheorghe Frătoaica
Cum s-au marcat golurile:
Min. 14: GOL FC Argeș. Șutul lui Tofan, deviat cu mâna de Iulian Roșu, îl învinge pe Dujmovic.
Min. 15: GOL FC Argeș! Incredibil, piteștenii marchează la faza imediat următoare, înscrie Jakolis.
Min. 40: GOL Dinamo! Ghezali se distrează cu apărarea gazdelor și marchează cu o execuție la „scurt”.
Min. 47: GOL FC Argeș! Corner bine bătut de trupa lui Vintilă, cu schemă, și înscrie Garita, cu capul.
Min. 51: GOL FC Argeș! Garita marchează iar, „dublă”! Îl ridiculizează în aer pe Bena și marchează din nou cu capul, sub transversală!
Min. 55: Calcan este eliminat! „Decarul” lui FC Argeș îl faultează dur pe Neluț Roșu, vede al doilea „galben” și e trimis la vestiare de Colțescu.
Min. 60: GOL Dinamo. Straton nu ajunge la lovitura de cap plasată excelent de Alexandru Pop la colțul lung, iar șansele Argeșului devin infime.
0 Comentarii