Joi, 26 octombrie, ziua în care s-au împlinit 16 ani de când a murit Nicolae Dobrin, clubul FC Argeș a anunțat retragerea definitivă a tricoului cu numărul 10, pe care l-a purtat ani la rândul legendarul fotbalist al României.
Citește și: 26 Octombrie 2007: A decedat Nicolae Dobrin (Gâscanul sau Prințul din Trivale)
Propunerea a fost inițiată de primarul Piteștiului, Cristian Gentea, care, în semn de omagiu, a depus, joi dimineață, o coroană de flori la mormântul lui Dobrin, alăturându-se astfel juniorilor și seniorilor clubului, foștilor colegi de generație ai „Gâscanului” și, nu în ultimul rând, familiei – Gica și Dan Dobrin – care, cu toții, au venit să se reculeagă la locul de veci din cimitirul „Sf. Gheorghe”.
Primarul chiar a spus, două ore mai târziu, într-o conferință de presă că, după Nicolae Dobrin, „nu merită nimeni să mai îmbrace” acest tricou cu numărul 10 de la FC Argeș.
„Te vom iubi mereu!”
„Împreună am luat această decizie pentru a onora cum se cuvine munca pe care a depus-o Nicolae Dobrin în slujba Argeșului, devenind astfel un simbol al excelenței, al pasiunii și al loialității față de clubul alb-violet.
Acesta a fost o figură emblematică pentru FC Argeș și pentru fotbalul românesc . El nu a fost doar un mare jucător de fotbal, ci și un ambasador al României. Driblingurile sale nu doar că au amuțit stadioane întregi, ci au și făcut ca numele său și al României să fie scris în publicații de pe întreg mapamondul. Contribuția sa la succesul echipei FC Argeș, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, nu poate fi niciodată uitată. Prin retragerea tricoului cu numărul 10, clubul nostru dorește să asigure că amintirea și spiritul lui Nicolae Dobrin vor trăi veșnic în inimile tuturor iubitorilor de fotbal din România.
În această zi solemnă, dorim să transmitem familiei lui Nicolae Dobrin, precum și tuturor suporterilor argeșeni, sentimentele noastre de recunoștință și respect. Nicolae Dobrin va rămâne mereu unul dintre pilonii de bază pe care acest club își fundamentează viitorul, iar moștenirea sa cu siguranță va continua să inspire generațiile viitoare de fotbaliști români.
A fost cel mai mare și a fost al nostru. Te vom iubi mereu!” – este mesajul clubului alb-violet, publicat pe site-ul oficial.
0 Comentarii