Web Analytics

Expoziţie de cai, în loc de Târg de Marina

de | 11.07.2019 13:00 | Actualitate

Câţiva musceleni iubitori de cai au decis să organizeze o expoziţie cabalină. Evenimentul este programat să se desfăşoare în perioada 13-17 iulie la Mihăeşti şi se doreşte a fi continuarea tradiţionalului Târg de Sfânta Marina. Cei care se ocupă de organizarea evenimentului sunt membrii familiei Istrate, din Mihăeşti, alături de Asociaţia Crescătorilor de Animale din Argeş, în colaborare cu Vali Ştefan, din Mihăeşti. Evenimentul se va desfăşura pe terenul din Mihăeşti, punct balastieră, acolo unde sunt aşteptaţi crescători de cai din întreaga ţară.
Până în 2006, la Câmpulung, pe platoul Gruiului era organizat Târgul de Sfânta Marina. În 2007 acesta a fost amenajat la Albeştii de Muscel, iar din 2008 s-a desfăşurat la Berevoeşti. În ultimii 4 ani, tradiţia târgului de cai s-a mutat la Mihăeşti, dar fără a mai fi tolerate comportamentele abuzive asupra animalelor, care erau supuse unor probe şi eforturi teribile pentru a-i impresiona pe potenţialii cumpărători.
Cătălin Ioan Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii