Web Analytics
scris vineri, 15.06.2018

Explicațiile conducerii Spitalului Județean după protestul angajaților

SPITAL Jud

Explicațiile conducerii Spitalului Județean după protestul angajaților

După ce, săptămâna aceasta, o parte dintre angajații Spitalului Județean de Urgență din Pitești, nemulţumiţi de felul în care s-au acordat sporurile salariale, au ieșit la un protest spontan, amenințând chiar cu greva, vineri, conducerea spitalului a explicat cum au apărut nemulțumirile, precizând că întârzierea a survenit pe fondul publicării târzii, la sfârșitul lunii martie, a modificării legislative în baza căreia urmau operate modificările și că de vină este firma de soft, al cărei contract cu spitalul a fost în cele din urmă reziliat.

“A trebuit să achităm sporurile la nivelul minim și au fost nemulțumiri, însă în luna mai nu vor mai exista astfel de diferențe. Situația a apărut din cauza unei greșeli de software, a unor greșeli umane. Este o cercetare disciplinară. Am reziliat contractul și cu firma de soft…. Nu sunt în stare să ne actualizeze softul în funcție de schimbarea legislației.”, a explicat managerul Spitalului Judeţean Argeş, Adriana Molfea.

Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Pitești, unitatea a ajuns la o înțelegere cu protestatarii.

Oficialii spitalului au făcut publice și nivelurile de salarizare ale angajaților la acest moment, comparativ cu momentul de referință 2016.

Pentru o infirmieră, în decembrie 2016, salariul de bază era 2680 lei brut, în aprilie 2018,  salariul de bază a fost 2148 lei,  3095 – brut,  2011 lei – net, iar în 2018, salariul de bază- 2148 de lei, 2916 lei – salariul brut, 1973 lei- salariul net.

Pentru o îngrijitoare, în decembrie 2016,  salariul de bază era 1052 lei, salariul brut era 2368 lei, iar cel net, de 1637 lei; în
aprilie 2018 – salariul de bază 2117 lei,  salariul brut: 2769 lei, salariul net  1607 lei.

În mai 2018,  salariul de bază era 2117 lei, salariul brut era 2290 lei, iar salariul net, de 1450 lei  

Pentru o asistentă medicală de la Terapie intensivă în decembrie 2016,  salariul de bază a fost 2584 lei, cel brut – 6206 lei, iar netul – 5092 lei.

În martie 2018, salariul de bază a fost de 4933 lei, cel brut – 8603 lei, netul – 5707 lei.

În mai 2018, salariu de bază era de 4933 lei, brutul – 8392 lei, netul – 6655 lei.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...