În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, elevi ai Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” au trecut pragul Primăriei orașului Mioveni. Joi, 16 martie, elevi ai claselor 1B și 1C au făcut un tur al instituției, au primit răspunsuri și explicații la întrebări, iar la final au avut avut parte și de o surpriză dulce.
„Copiii au stat în fotoliul de primar și în cel de viceprimar, au votat în Consiliul Local, au văzut unde și cine oficializează căsătoriile, unde se plătesc impozitele, cum şi cine ia deciziile pentru comunitate”, a povestit primarul Ion Georgescu pa pagina sa de facebook.
Vineri, 17 martie, a venit rândul altei grupe de copii să viziteze primăria, mai exact „o delegație” formată din 50 de elevi ai claselor 1A și 1E din cadrul aceluiași liceu. Vizita elevilor a fost parte din seria activităților dedicate proiectului „Școala Altfel”, o săptămână în care copiii participă la diverse activităţi educative extrașcolare.
Citește și Ambasadoarea Franței, vizită la Mioveni. Campus modern pentru învățământul tehnic dual
0 Comentarii