Întreaga lună martie, pe poligonul militar de la Glâmbocu, comuna Bascov, armata a executat trageri cu armamentul de pe tanc și infanterie, iar tancurile au fost retrase de pe poligon în aprilie, fiind încărcate în cartierul piteștean Tudor Vladimirescu, pentru a fi transportate pe CFR în unitățile de bază. Întreaga operațiune de transbordare a tancurilor, dar și exercițiul derulat anterior la Bascov au fost destul de emoționante pentru populație.
Potrivit anunțului făcut de primărie, în timpul derulării exercițiului, locuitorii din jurul poligonului nu au voie să circule pe drumurile de acces în poligon, să desfășoare activități de orice natură pe laturile de Sud, Vest și Nord ale poligonului, în special în zonele împădurite de fâșiile de captare a gloanțelor. De asemenea, pe timpul efectuării exercițiilor armatei, este interzis accesul persoanelor, autovehiculelor sau animalelor atât în perimetrul poligonului, cât și în zona de siguranță a acestuia. Conform unei programări, tragerile au avut loc în unele zile între 8.00 – 18.00, iar în alte zile între 8.00 – 23.00. „Vă rugăm să respectați aceste măsuri de siguranță, în caz contrar, unitatea militară nu își asumă nicio responsabilitate”, a avertizat Primăria Bascov.
„Armata ne-a trimis o adresă. Nu este ceva neobișnuit, ei fac de mai mult timp exerciții la noi în Bascov dar, bineînțeles, acestea s-au îndesit de când cu, Doamne ferește, ceea ce se vehiculează. Exercițiile se fac în două poligoane la Bascov, unul în satul Glâmboc și unul pe Lăbușești, către Balotești, cu tancuri cel mai mult se fac pe Glâmboc. A fost un exercițiu mai deosebit, într-adevăr, dar nu au fost probleme deosebite. De fiecare dată noi, administrația locală, prin Protecția Civilă și Poliția Locală înștiințăm populația din zonă prin afișe și chiar din poară în poartă, iar oamenii s-au obișnuit, asta e situația”, ne-a declarat primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu.
Citește și Braconierii cu ogari, din sudul judeţului, condamnaţi la închisoare
0 Comentarii