# Petre Grancea, zis Tomogeac, s-a speriat că i-a murit un sclav și l-a eliberat și pe cel de-al doilea, care a fost descoperit la un control de rutină în Mioveni
Dosarul sclavilor de la Berevoești a început de la…un caz de dispariție raportat în 2014 și aproape uitat prin birourile Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Argeș. Unul dintre sclavii racolaţi de romii din Gămăcești direct de pe stradă, un boschetar cunoscut sub numele „Nuţu”, a murit subit în anul 2015. Asta după ce, timp de patru ani, a fost obligat să muncească zi lumină pentru „stăpânii” lui din clanul Grancea.
Sclav identificat în baza de date cu persoanele dispărute
Imediat după moartea sclavului „Nuțu”, „proprietarul” său din cătunul Gămăcești, e vorba de Petre Grancea, zis și „Tomogeac”, s-a speriat și l-a eliberat și pe cel de-al doilea sclav, bolnav mintal, pe care-l folosea la munci prin gospodărie sau la tăiat de lemne în pădure. Odată scăpat din infernul pe care îl trăise în lanțurile țiganilor de la Gămăcești, bărbatul a fugit unde a văzut cu ochii. Așa a ajuns în Mioveni, unde a fost oprit de un agent de poliție care l-a verificat în baza de date și l-a identificat ca fiind pe lista persoanelor dispărute. Sclavul a fost adus apoi la Biroul de Investigații Criminale din Pitești, condus de comisarul șef Edi Bâlă, și luat la întrebări elementare.
Cei de la Investigații Criminale au mers mai departe, descoperind că au de a face cu un om ținut în captivitate
Așa s-a aflat că trăise în captivitate la „Tomogeac” din clanul Grancea. Imediat s-a deschis un alt dosar și a fost anunțat DIICOT-ul și Biroul de Combatere a Crimei Organizate Argeș. Ideea e că polițiștii de la Investigații Criminale din Cadrul Biroului Pitești n-au tratat cazul cu superficialitate, ca pe al unui banal bolnav mintal. Au avut răbdare și pricepere să identifice din spusele celui identificat exact acele elemente care i-au convins că, în spatele acestei povești, se află un caz de sclavie și trafic de persoane incredibil pentru Europa secolului XXI. Așa a luat naștere dosarul Berevoești. Oripilantul dosar al sclavilor ținuți în captivitate de comunitatea de romi din Gămăcești.
Alina Crângeanu



























0 Comentarii