Alpinistul argeşean Teo Vlad a ajuns miercuri, 22 mai, pe Everest, cel mai înalt vârf din lume (8848 metri). Performanţa excepţională a lui Teo Vlad a fost anunţată pe Facebook de colegul şi prietenul său Zsolt Torok. Teo Vlad are numeroase ascensiuni la activ pe vârfuri importante de pe tot globul şi este al doilea argeşean care ajunge pe Everest, după Marius Gane (2003). În trecut, acesta a urcat pe Nanga Parbat (8126 m) și pe Ama Dablam (6812 m), alte două vârfuri din Munții Himalaya.Teo Vlad a acordat un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul de Argeș legat de ascensiunea sa pe Everest. El a mai avut o tentativă în 2015 să escaladeze Everestul, însă a renunțat deoarece versantul nordic a fost închis.
„Trei luni a durat pregătirea”
# Cât a durat pregătirea pentru această expediție?
– Pregătirea a durat mai puțin decât aș fi vrut, pentru că la sfârșitul lui octombrie 2018 am venit dintr-o altă expediție și am avut nevoie de ceva recuperare. Cred că vreo trei luni a fost perioada de pregătire.
# Care au fost cele mai dificile momente din ascensiunea pe Everest?
– Au fost multe momente dificile: unul a fost când la coborâre, într-o secțiune foarte expusă a traseului, erau foarte mulți alți oameni care urcau și cei care coborau erau blocați. Eu am reușit să depășesc bucata respectivă în două ore. Sherpa (șerpașul, n.red.) care era cu mine a avut nevoie de 4 ore. Oxigenul din butelia pe care o foloseam s-a terminat și cealaltă butelie de oxigen era la Sherpa. În cele din urmă am reușit să ajung la o altă butelie de oxigen parțial folosită, pe care o depozitasem pe traseu ca să o folosim la coborâre. A fost suficient ca să ajung aproape de cort. În general, am resimțit lipsa unui partener de ascensiune cunoscut, de acasă. Colaborarea cu Sherpa este departe de a fi așa facilă cum se crede în mod general…
Teo a atins Everestul noaptea
# Care a fost primul gând când ați ajuns în vârf?
– Când am ajuns pe vârf m-am gândit că e noapte și aș vrea să se lumineze un pic, ca să fac niște fotografii cu care să rămân după această experiență; în același timp, eram îngrijorat pentru coborâre.
# Ați avut momente când v-ați gândit să renunțați?
– Nu m-am gândit o clipă să renunț, m-am gândit cum să îmi mențin sănătatea și puterea ca să fac ce mi-am propus.
0 Comentarii