Web Analytics

articol scris joi, 24 august 2017

Exclusiv. Schema fraudei de la Spitalul Judeţean: s-au dublat facturi de 900.000 euro şi nimeni n-a observat

11 amalia dumitrascu

11 amalia dumitrascu#  Economista Amalia Dumitrașcu trecea pe factură numele unui furnizor real deja plătit, însă contul era al unei firme „bidon” din Ștefănești  # Se plătea, astfel, de două ori aceeași factură, delapidându-se în total peste 40 miliarde lei vechi  # Când s-a aflat de gaură, șefii de la Județean au încercat să pună frauda în cârca Finanțelor, dând vina pe serviciul de trezorerie

Noi amănunte privind cea mai mare fraudă din istoria sistemului sanitar argeșean ies la iveală. Plângerea privind deturnarea de către economista Amalia Dumitrașcu a peste 40 de miliarde lei vechi din bugetul Spitalului Județean Argeș a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În schema fraudei se pare că a fost prinsă și o firmă de textile din Ștefănești care a fost furnizor al spitalului, cu doi ani în urmă. La finele lunii iulie, anchetatorii au ridicat mai multe documente din contabilitatea Spitalului Județean, printre care și ordinele de plată emise de Amalia Dumitrașcu către furnizorii spitalului.

Banii delapidați se scurgeau în contul SC Rivertex Project SRL din Ștefănești

Culmea este că, în opt ani de zile, nimeni din conducerea spitalului nu a sesizat faptul că banii Spitalului Județean erau dirijați către un alt cont, exact după aceeași rețetă folosită de Amalia Dumitrașcu și în cazul fraudării BCR Pitești. Vă reamintim, în caz că ați uitat, că Amalia, pe când era angajata băncii mai sus amintite, a furat împreună cu fina sa  peste 700.000 euro din contul clienților, bani pe care îi muta prin diferite alte conturi, după care îi retrăgea dintr-un cont al unei societăţi administrate de mama sa. De fapt, furnizorii Spitalului Județean își primeau întotdeauna banii, motiv pentru care nu au existat niciodată reclamații din partea acestora. Schema prin care economista deturna fondurile spitalului este descrisă în raportul de audit realizat la Serviciul Financiar-Contabil, în urma dispozițiilor managerului Aurelian Gheorghe. Amalia își alegea un furnizor și plătea prima factură către acesta. După câteva luni de la plata facturii respective, economista le băga pe sub nas șefilor factura deja plătită, cu numele real al furnizorului, însă contul unei societăți din Ștefănești, SC Rivertex Project SRL. Practic, factura mai era plătită încă o dată. Însă banii ajungeau de această dată în contul societății din Ștefănești, care, de altfel, a și fost furnizor al spitalului în anul 2015, când a livrat halate pentru medici, tifon și comprese. Firma Rivertex Project SRL, căci despre ea vorbim, are ca obiect de activitate producția materialelor textile. Potrivit unui fragment din Monitorul Oficial nr. 4543 din anul 2013, societatea este administrată de Ioana Iordache (aport la capitalul social 92,30%) și Nicolae Iordache (aport la capitalul social 7,70%),  iar în anul 2016 a avut o cifră de afaceri netă de 490.256 RON. Am încercat să contactăm reprezentanții legali ai SC Rivertex Project SRL la numărul de telefon afișat la datele de contact ale firmei, însă nu ne-a răspuns nimeni la telefon.

Culmea! Amalia Dumitrașcu a fost desemnată să implementeze aplicația informatică de contabilitate a spitalului

Potrivit unor surse din Spitalul Județean, în 2011, Amalia Dumitrașcu a participat chiar la implementarea aplicației informatice de contabilitate a unității sanitare, astfel că ea cunoștea toate chichițele programului. La Serviciul Contabilitate, economista se ocupa de relația spitalului cu furnizorii, achita facturile către aceștia, iar furnizorii o contactau doar pe ea. Se pare că, atunci când a venit pe postul de director economic și a aflat de implicarea Amaliei în dosarul delapidării de la BCR, Isabela Din a început să o supravegheze pe economistă. Treptat și subtil, noua directoare economică i-a luat Amaliei o parte din atribuțiile pe care le avea pe partea de furnizori. Proaspăta directoare i-a cerut subalternei toate datele de contact ale furnizorilor și a dat dispoziții ca aceștia să o contacteze direct, chipurile, pentru a-i cunoaște. Pe surse, am aflat că în aprilie a.c., la încheierea bilanțului pe primul trimestru, directoarea Din ar fi avut curiozitatea de a verifica facturile plătite de spital furnizorilor și așa s-ar fi descoperit schema prin care banii spitalului ar fi fost dirijați către conturile societății din Ștefănești. Practic, pe lângă cele 40 de miliarde plătite furnizorilor, Amalia a mai plătit încă 40 de miliarde lei vechi pe niște facturi în care apărea numele acelorași furnizori, însă conturile erau ale firmei „bidon” din Ștefănești.

Amalia centra și tot ea dădea cu capul în contabilitatea Spitalului Județean

Din informațiile pe care le avem, imediat după descoperirea fraudei, în Spitalul Județean s-a creat panică, iar staff-ul din fruntea unității sanitare – în speță managerul Aurelian Gheorghe, directorul medical Adrian Stoiculescu și directoarea economică Isabela Din – a încercat să paseze gaura de peste 40 de miliarde lei vechi din buget, în ograda Finanțelor Publice. De altfel, conducerea spitalului a și trimis Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș o adresă amenințătoare în care insinua că Trezoreria Statului se făcea vinovată de deturnarea banilor destinați furnizorilor către conturile firmei Rivertex Project din Ștefănești. Numai că directorul AJFP Argeș, Petre Cojocaru, a transmis răspicat șefilor de la Județean că, din punctul de vedere al Trezoreriei, documentele sunt în regulă, iar spitalul, dacă vrea într-adevăr să găsească vinovatul, să îl caute în propria-i ogradă. Neavând altă alternativă, managerul Aurelian Gheorghe a fost nevoit să sesizeze Parchetul (ca să nu fie el însuși acuzat de omisiunea  sesizării, care e infracțiune conform Codului Penal) și să o transfere pe Amalia Dumitrașcu de la Serviciul Contabilitate la Compartimentul Monitorizarea Calității Serviciilor Medicale, pentru a nu mai avea acces la finanțele instituției. Cum a reușit Amalia Dumitrașcu să transfere, totuși, peste 40 de miliarde din contabilitatea spitalului în contul unei firme pe care ea avea control, fără ca nimeni să observe atâta amar de vreme? Pentru că ea centra și tot ea dădea cu capul în ceea ce privește întocmirea și verificarea ordinelor de plată către furnizori. Nimeni nu o verifica. Mai exact, Amalia întocmea documentele, apoi tot ea punea viza de control financiar, după care se prezenta cu actele la manager pentru ca acesta să le semneze în calitate de ordonator de credite. De aici s-a născut probabil și panica șefilor de la Județean, care s-au temut și poate că se tem și în continuare că ar putea răspunde pentru faptul că Amalia Dumitrașcu a fost lăsată, timp de opt ani, să-și facă de cap prin contabilitatea spitalului.

Managerul Aurelian Gheorghe a fost expeditiv: „Am mare încredere că cei care anchetează îşi fac datoria”

11 aurelianL-am contactat telefonic pentru un punct de vedere și pe managerul Spitalului Județean Argeș, Aurelian Gheorghe, însă acesta nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea subiectului, ba dimpotrivă, ne-a trântit telefonul în nas: „Eu am mare încredere că cei care anchetează își fac datoria. Profesioniștii știu ce au de făcut, ei nu stau să ne informeze pe noi ce fac pas cu pas. Își fac treaba cum trebuie și la momentul când consideră că trebuie să ne informeze, o să ne informeze și fiți sigură că pe dvs o să vă sun prima când voi afla și eu. Vă mulțumesc pentru înțelegere! La revedere!”.

Directoarea economică Isabela Din: „Nu mă pot eu pronunţa de ce frauda nu a fost sesizată de cei care au ocupat acest post înaintea mea”

Am luat legătura și cu directoarea economică Isabela Din, cea care a descoperit uriașa gaură din bugetul spitalului și care ne-a declarat: „Plângerea spitalului este în cercetare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Am făcut și sesizare la ANAF și e în curs inspecția fiscală. Nu mă pot eu pronunța de ce frauda nu a fost sesizată de cei care au ocupat acest post înaintea mea. Mai multe nu pot comenta pe această temă”.

Amalia Dumitraşcu: „Managerul nu se uită pe ce semnează şi încă odată demonstrează cât de buni sunt!”

Am contactat-o și pe Amalia Dumitrașcu pentru un punct de vedere. Printre multe alte amenințări și insinuări că am fi plătiți să scriem despre viața ei personală, economista a încercat să ocolească subiectul fraudei de 40 de miliarde lei vechi de la Spitalul Județean. „Nu discut absolut nimic. Sunt în concediu medical, sunt operată, bolnavă, stau la pat… Eu am ajuns în ultimul hal, m-au operat de urgență la București și nu mă primeau că nu aveam adeverință de salariat. Dvs. știți că eu am fost bolnavă o lună de zile, iar cei de la spital n-au vrut să îmi elibereze adeverință? Managerul a încălcat legea în cel mai flagrant mod cu putință, nu mi-a semnat adeverința, a zăcut două săptămâni la mapă. Mi-e clară situația, că totul e cusut cu ață albă. Mi-e clar ce vrea să facă managerul, să pună totul în cârca proștilor! (…) Managerul nu se uită pe ce semnează și încă odată demonstrează cât de buni sunt!”, a declarat economista.
În momentul în care ne-am interesat, punctual, despre dosarul ei de la parchet și dacă a fost chemată la audieri, Amalia Dumitrașcu a afirmat: „Nu știu nimic. Astea sunt lucruri care nu le discut eu cu dvs. (…) Dacă vrei să faci pe Tolontan, du-te, frate, și scormonește și află adevărul care trebuie, dacă tot vi se pare viața mea așa interesantă!”. Întrebată la ce adevăr se referă, doamna Dumitrașcu a răspuns: „Păi, niciun adevăr… (…) Nu am nicio legătură. Eu nu am condus Spitalul Județean. Sunt un simplu salariat și atât, fără nicio funcție, fără nicio autoritate. Eu nu știu nimic”.
Deși a încercat să se eschiveze, e limpede că Amalia Dumitrașcu cunoaște foarte multe amănunte despre ceea ce se petrece pe holurile și prin birourile Spitalului Județean Argeș, iar odată rostogolit dosarul în instanță, nu va mai fi cale de întoarcere și economista va povesti în mod sigur tot ceea ce știe.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Argeș. Accident rutier pe DN 73, la intrarea în Furnicoși

Duminică, 15 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier pe DN 73, pe raza localității Mihăești. Din primele informații, […] Citește!

Alexandru Rogobete: Mă gândesc să fie ultimul an când la Rezidenţiat scoatem posturi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că se gândeşte ca acesta să fie ultimul an când vor fi scoase posturi pentru […] Citește!

Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

Ministerul Apărării Naționale pregătește un program de instruire militară voluntară destinat cetățenilor care nu au făcut serviciul militar. Proiectul normelor […] Citește!

Adrian Năstase, avertisment despre viitorul României într-o lume în schimbare: „Nu este suficient să știm de partea cui suntem”

Fostul premier Adrian Năstase avertizează că România trebuie să își reevalueze parteneriatele strategice într-un context geopolitic marcat de războiul din Ucraina, […] Citește!

A treia navă comercială, lovită de o dronă în apropiere de Sulina. Incendiu la bord

O a treia navă comercială a fost lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării, în zona Sulina, în noaptea […] Citește!

România și-a aflat urna pentru preliminariile EURO 2028. Ce adversari pot întâlni tricolorii

România și-a asigurat prezența în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028, după victoria cu […] Citește!

Selecționerul Poloniei, reacție după înfrângerea cu România: „Am pierdut prea ușor”

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa în fața României, scor 1-2, pe Arena Națională, în […] Citește!

Doi câini salvați din Argeș se pregătesc să devină salvatori montani la Brașov

Serviciul Județean Salvamont Brașov își extinde echipele canine specializate în misiuni de căutare și salvare. Noii membri sunt Alva și […] Citește!

Argeș. Conducea fără drept și băut o motocicletă neînmatriculată. Ce a urmat

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie, polițiștii din Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 […] Citește!

Rula cu 141 km/oră la Pitești, pe bulevard!

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, […] Citește!

15 noiembrie. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Ziua a începeut cu un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pe șosele. Inițiativa a apărut  în 1993 […] Citește!

O mașină a lovit un pieton la Coșești. Șoferul și victima erau băuți

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete