Web Analytics

„Exclusiv în România” a revenit în Muscel

de | 8.11.2018 13:00 | Actualitate

Una dintre cele mai interesante emisiuni realizate de televiziunea naţională a României, „Exclusiv în România”, a fost dedicată sâmbăta trecută zonei Muscel. O ediţie densă, cu reporterul Lorelei Mihală vizitând mai multe locuri fascinante din judeţul nostru! Ea a fost la Mausoleul Mateiaş, unde s-a întreţinut cu directorul Muzeului Câmpulung, Alexandru Oprea, îmbrăcat în uniforma Armatei Române din Primul Război Mondial, apoi s-a retras către Voineşti-Lereşti pentru a sta de vorbă cu un veteran de-o seamă cu Centenarul, Paraschiv Simăn. Apoi s-a mers pe urmele italienilor din Muscel, cei care au ajuns aici în urmă cu peste un secol şi au influenţat dezvoltarea locală, şi emisiunea s-a încheiat cu prezentarea mânăstirilor rupestre de la Nămăeşti şi Corbi.
„Exclusiv în România”, emisiune realizată de Cristian Tabără la TVR 1, a mai avut Muscelul în atenţie în urmă cu doi ani. Atunci au fost puse în prim-plan repere de referinţă precum Bulevardul „Pardon” şi Grădina Publică „Mersi”, Muzeul Automobilului Românesc de la Apa Sărată, Castrul Roman Jidova, Elena Florea Ion Arnăuţoiu, sora luptătorului anticomunist Toma Arnăuţoiu, din Nucşoara, Vila Golescu şi Masivul Iezer-Păpuşa. Şi tot în 2016, dar prin primăvară, echipa „Exclusiv în România” fusese pe culoarul Rucăr-Bran, nefiind ocolită Peştera Dâmbovicioara.
C.I.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii