Întâmplător sau nu, Elena Lasconi e încă președinte pe geamurile de la sediul USR Argeș!
„Nu vreau să particip la alegeri, nici la nivel județean, nici la nivel național” – ne-a declarat primărița din Câmpulung
Există viață și după alegeri. La Câmpulung Muscel, de exemplu, Elena Lasconi, fostă candidată la prezidențiale, și-a reluat atribuțiile de primar imediat după primul tur de scrutin, prezența ei făcându-se simțită în municipiu fie și prin prisma angajaților scoși la curățenie în zona centrală. Am fost curioși, totuși, să aflăm ce intenții are de aici înainte din punct de vedere politic, având în vedere că, până de curând, a condus USR, formațiune care, însă, n-a susținut-o în campania electorală. Prin urmare, i-am pus câteva întrebări Elenei Lasconi…
D-na primar, rămâneți în USR? Vă întreb pentru că, la sediul filialei Argeș a partidului, postere mari cu chipul dumneavoastră tronează încă pe geamurile de la stradă (pe trei geamuri se află afișe cu „Elena Lasconi – președinte” – n.r.)…
– Nu am de gând să fac mișcări politice. Îmi văd de administrație, că eu de asta… Eu m-am folosit de politică drept instrument pentru a face bine în comunități. Fiindcă fără partide și fără politică nu se poate…
Dacă nu vă veți mai înțelege cu cei de la USR, vă gândiți să optați pentru o altă formațiune politică?
– Nu m-am gândit. Acum mă gândesc doar la proiectele pentru Câmpulung…

Deocamdată…
– Da.
Veți mai participa la ședințele USR?
– Nu doresc să particip la alegeri, nici la nivel județean, nici la nivel național. V-am spus, prioritatea mea este la Câmpulung…
Puteți comenta poziția deputatului argeșean Ionuț Moșteanu, care, potrivit unei înregistrări, a fost cel care l-a dat afară, „l-a împins”, pe Nicușor Dan din partid în 2017… Poate că și pe dumneavoastră…
– Nu e treaba mea ce a zis dl Moșteanu, întrebați-l pe el. Nu vreau să-mi consum energia pentru lupte, pentru bârfe, nu vreau…
P.S. Senatorul Narcis Mircescu, președintele USR Argeș, spune că așteaptă ca respectivele postere (filmate) să fie înlăturate de cei care le-au aplicat, operațiunea nefiind la îndemâna oricui. Și tot așteaptă…
Citește și Elena Lasconi: România a ales Europa şi trebuie să rămână pe acest drum
Citește și Elena Lasconi demisionează din funcția de președinte al USR
Citește și ”Borfașuleeee, dă, bă, banii înapoi!” Klaus Iohannis, așteptat de Marian Ceaușescu la secția de vot
0 Comentarii