Web Analytics

Exclusiv. Deputatul Rădulescu a primit despăgubiri de 60.000 de euro pentru bolidul de lux furat

de | 24.01.2019 12:59 | Actualitate

Rămas fără bolidul de lux, un Range Rover ce i-a fost furat în noiembrie 2017 de lângă sediul SRI din București, deputatul Cătălin Rădulescu a primit, după mai bine de un an, despăgubiri, însă spune că nu va renunța la plângerea penală.
„Cei de la Poliție nu au prins pe nimeni până acum. Am primit banii de la firma de asigurări după mai bine de un an. Nu îmi retrag plângerea penală. Cred că îmi voi mai găsi mașina când vor găsi ei avioanele care au dispărut în Triunghiul Bermudelor. Banii primiți îmi acoperă parțial paguba. Asta e viața. Avansul plătit pentru mașină la firma de leasing a fost de 40.000 de euro. Cu toate ratele, suma primită de la firma de asigurări pentru mașina furată se ridică la 60.000 de euro. Firma de leasing și-a oprit dobânzile și toate cheltuielile. Mașina fusese luată în leasing, nu cu banii jos”, a declarat deputatul Cătălin Rădulescu în exclusivitate pentru Jurnalul de Argeș.
Parlamentarul argeșean a mai avut probleme și în 2016, când o altă mașină a sa a fost vandalizată într-o parcare din București, mai exact în geamul autoturismului s-ar fi tras cu un pistol cu gloanțe de cauciuc.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii