Web Analytics
scris sâmbătă, 22.03.2025

Exclusiv! Dănuț Șomcherechi: „FC Argeș este echipa pe care o voi iubi toată viața mea!”

FC Argeș va juca în play-off-ul ligii secunde și poate ajunge în primul eșalon. După un început ezitant de campionat, în care au alternat rezultatele bune cu cele mai puțin bune, elevii lui Bogdan Andone au reușit să strângă puncte suficiente accederii în play-off.

Exclusiv! Dănuț Șomcherechi: „FC Argeș este echipa pe care o voi iubi toată viața mea!”

Sunt la curent cu tot ceea ce se petrece la clubul din Trivale și foștii fotbaliști. De exemplu, Dănuț Șomcherechi, un jucător ce făcea furori la FC Argeș la începutul anilor 2000, le-a transmis un mesaj emoționant fotbaliștilor și suporterilor echipei FC Argeș.

Fostul fundaș alb-violet, fotbalist ce a evoluat în 128 de meciuri pentru FC Argeș, în prima divizie, își amintește cu nostalgie de clipele petrecute în Trivale. 

Am trăit momente foarte frumoase la Pitești, le mulțumesc tuturor, în special suporterilor, care sunt minunați. FC Argeș este echipa pe care o voi iubi toată viața mea! Urmăresc evoluția alb-violeților, mă bucur foarte mult că s-au calificat în play- off, un prim obiectiv realizat. Îl felicit pe Dani Coman, venirea lui la clubul din Trivale este de bun augur. Îl felicit pe Bogdan Andone, pentru că, în condiții destul de dificile, a calificat echipa în play-off. Când spun condiții dificile, mă refer la informațiile pe care le-am citit în presă, conform corora sunt ceva probleme cu banii acolo.

Cei responsabili cu partea financiară ar trebui să facă eforturi pentru a răsplăti munca jucătorilor și a staff-ului tehnic . Va fi un play-off greu, dar există șanse mari de promovare, echipele sunt apropiate ca număr de puncte, orice este posibil! Trebuie, bineînțeles, stabilitate la echipă, liniște și multă muncă în continuare.

Eu îmi doresc ca FC Argeș să revină în Liga 1, este echipa unde am cunoscut cele mai mari satisfacții în cariera mea de fotbalist. Îi salut cu drag pe toți suporterii violeți! FC Argeș va rămâne mereu în sufletul meu!”, ne-a declarat fostul jucător al echipei FC Argeș.

Citește și: FC Argeș Basketball, victorie spectaculoasă în fața Rapidului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...