Web Analytics
scris vineri, 18.09.2020

Exclusiv. Avem ordonanţa procurorului din dosarul scandalului de la Mărăcineni / Stelică Crăciun este cercetat pentru trei şantaje, dintre care două în formă continuată

# Controversatul Crăciun nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de Constantin Zaharia (patronul firmei Zaris), Iulian Preda (soțul cunoscutei interprete de muzică populară) și de șeful PNL din localitate, Florinel Popescu
Pe 20 august, mascații au umplut curtea vilei din Mărăcineni, acolo unde locuiește fără forme legale controversatul Stelică Crăciun, împreună cu primarul Nicolae Dascălu, cumnatul său. Au fost efectuate atunci două percheziții domiciliare pe raza comunelor Micești și Mărăcineni, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, printre care câteva zeci de telefoane și mai multe înscrisuri. După efectuarea perchezițiilor, turbulentul Crăciun a fost condus la sediul poliției și reținut pentru 24 de ore. A doua zi, procurorul de caz a decis să nu-l mai țină în arest, însă l-a plasat sub control judiciar. Vă prezentăm în exclusivitate motivele pentru care a fost pus sub control judiciar Crăciun, precum și pentru câte infracțiuni, unele foarte grave, este cercetat acesta.

Exclusiv. Avem ordonanţa procurorului din dosarul scandalului de la Mărăcineni / Stelică Crăciun este cercetat pentru trei şantaje, dintre care două în formă continuată

Crăciun se află sub control judiciar până pe 19 octombrie inclusiv

„Inculpatul nu prezintă antecedente penale, motiv pentru care apreciez că nu se impune arestarea preventivă a acestuia. De asemenea, apreciem că măsura preventivă restrictivă de drepturi a controlului judiciar este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, având în vedere aspectele ce țin de persoana acestuia mai sus menționate, conduita acestuia de la momentul săvârșirii faptei, precum și în perioada ce a urmat, precum și modul și circumstanțele de comitere a infracțiunilor reținute în sarcina sa”, a scris în ordonanță procurorul de caz care a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul Crăciun Stelian. Atenție, însă, după cum reiese din aceeași ordonanță, Crăciun este cercetat „pentru săvârșirea a două infracțiuni de șantaj în formă continuată și a încă unei alte infracțiuni de șantaj”, iar controlul judiciar are o durată de ”60 de zile începând de la data de 21.08.2020, până la data de 19.10.2020, inclusiv”.

Dacă nu se potolește, lui Crăciun îi poate fi înlocuit controlul judiciar cu arestul

Ca inculpat în acest dosar penal, Stelian Crăciun, pe timpul cât se află sub control judiciar, trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organele de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lui conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent. În plus, lui Stelică Crăciun îi este interzis să se apropie de persoanele vătămate, Constantin Zaharia, Florinel Popescu și Preda Iulian, la o distanță mai mică de 100 de metri și să nu ia legătura, direct sau indirect, pe nicio cale cu aceștia.
De precizat că Florinel Popescu este președintele PNL Mărăcineni, cu care Crăciun a și avut o altercație în seara de 19 august, chiar în fața sediului partidului, acolo unde liberalii aveau o acțiune politică de campanie.
Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive!

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită