La peste 20 de ani de la introducerea monedei unice, BCE consideră că bancnotele trebuie modernizate, atât din motive estetice, cât și pentru a integra tehnologii avansate de securitate. În iulie 2025 a fost lansat un concurs internațional de design, deschis artiștilor din toate statele membre.

Consiliul guvernatorilor BCE a selectat deja cele două teme care vor inspira viitorul design, ambele menite să reflecte identitatea europeană în forme complementare: patrimoniu cultural și natură.
Tema 1, „Râuri și păsări”, pune accent pe ecosistemele europene, diversitatea lor și legătura dintre apă și viață. Fiecare bancnotă va ilustra un peisaj natural și o specie reprezentativă, iar pe verso va apărea câte o instituție europeană.
Tema 2: „Cultura europeană”, propune o abordare umanistă: figuri marcante ale culturii europene și scene care ilustrează educația, arta și viața comunitară.
Citește și: Dosarul de coşmar al stomatologului Mătuşoiu a intrat în Camera Preliminară la Judecătoria Piteşti
Procesul este unul amplu și transparent:designerii au depus candidaturile în prima fază; BCE va selecta până la 40 de creatori care vor trimite propunerile finale până în martie 2026; un juriu independent va alege până la cinci proiecte pentru fiecare temă; publicul european va putea oferi feedback înainte de decizia finală. Participarea cetățenilor este un element-cheie al procesului, BCE dorind ca noile bancnote să reflecte identitatea comună a europenilor.
Decizia finală privind designul va fi luată la sfârșitul anului 2026. Totuși, producția efectivă va dura câțiva ani, deoarece bancnotele trebuie să fie extrem de rezistente și dificil de falsificat. Bancnotele actuale vor rămâne valabile chiar și după introducerea celor noi. Nu va exista nicio perioadă în care banii vechi își pierd valoarea, astfel că nu este nevoie de schimbări urgente sau conversii.




0 Comentarii