Web Analytics

Eu în Europa – prezent şi perspective

de | 8.11.2018 13:00 | Cultură

Centrul Europe Direct, din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, a organizat, pe 1 noiembrie, o serie de acțiuni adresate bibliotecarilor și funcționarilor publici din județul Argeș, multiplicatori de informație europeană.
În prima parte a zilei s-a desfășurat conferința intitulată ”Eu în Europa – prezent și perspective”, ce a avut drept scop informarea cetățenilor din județul Argeș cu privire la Cartea Albă – principalele provocări și oportunități ale Europei; au fost prezentate cele 5 scenarii ale președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, precum și rezultatele obținute în urma dezbaterilor despre viitorul Europei organizate pe parcursul anului 2018, în comunele Bradu, Mușătești, Vedea și Merișani.

Cei mai activi multiplicatori de informare europeană au fost premiaţi

Dezbaterile din teritoriu au avut rolul de a identifica așteptările și părerile cetățenilor cu privire la viitorul Europei în următorii ani, rol asumat și de către Centrele Europe Direct existente la nivel european. De asemenea, cei prezenți la eveniment au oferit un feedback pozitiv cu privire la viitorul Europei și la măsurile care sunt luate la Bruxelles pentru România, considerând că o serie de schimbări ar fi favorabile, în mai multe domenii de activitate.
Doamna Voinicu Mihaela, coordonator Europe Direct Argeș, a prezentat câteva tipuri de proiecte în care se pot implica multiplicatorii de informație europeană. Totodată, în cadrul evenimentului, a avut loc premierea celor mai activi multiplicatori de informare europeană din comunitatea argeșeană, oameni pasionați de educație – de la bibliotecari comunali până la membri în asociații și organizații nonprofit, dedicați derulării de proiecte în vederea dezvoltării comunitare.
În partea a doua a zilei s-a desfășurat atelierul de educație media pentru multiplicatorii de informație europeană, în parteneriat cu Mediawise Society Romania, atelier în cadrul căruia participanții au fost familiarizați cu platforma digitală MindOverMedia, în vederea cultivării gândirii critice și dezvoltării simțului civic.
Toți participanții au primit materiale informative cu tematică europeană, provenite de la Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Prin intermediul acestor evenimente, avem speranța că vom reuși să întărim capacitatea bibliotecilor publice de identificare şi accesare a surselor europene de informare specializate.
Georgeta-Elena Ştefan-Nicolescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii