Web Analytics
scris duminică, 30.04.2023

Eugen Țapu-Nazare: „Anual, în România mor cu 160.000 de persoane mai mult decât se nasc. Populația unui oraș ca Piteștiul dispare anual”

Senatorul Eugen Țapu-Nazare, președinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism, a participat, vineri, 21 aprilie, la sediul Prefecturii Argeș, la o dezbatere publică privind propunerea legislativă de acordare a voucherelor de vacanță și salariaților din sistemul privat.

Citeşte şi: Ministrul Sebastian Burduja: „Fac un apel către primarii din Argeş să se înroleze la ghişeul.ro”. Lista localităţilor vizate

Ei bine, pe lângă explicațiile pertinente pe care le-a oferit oamenilor de afaceri și altor persoane din Argeș interesate de această temă, senatorul botoșănean a atras atenția asupra unor cifre îngrijorătoare cu impact profund în viața socială și economică a României.

Potrivit spuselor d-lui Țapu-Nazare, în România există 0,96 oameni activi la un pensionar, iar tendința e spre mai rău; or, în astfel de condiții „sistemul nu poate funcționa; ar trebui, dacă mă întrebați pe mine, să ne axăm în viitor pe Pilonul 3 de pensii private”.

Același senator a spus la Pitești că țara noastră are un deficit de 700.000 de locuri de muncă în sistemul privat și că, anual, ne pleacă în țări din Vest 150.000-200.000 de persoane, care caută o viață mai bună și un trai decent.

În același timp, situația demografică își continuă evoluția descendentă, în ritm rapid. „Anual, în România mor cu 160.000 de persoane mai mult decât se nasc. Cu alte cuvinte, populația unui oraș ca Piteștiul dispare anual. În ritmul ăsta, peste 20 de ani o să ajungem la 12-13 milioane…” – a spus senatorul Eugen Țapu-Nazare.

Vă reamintim că tema principală a acestei dezbateri organizate de Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului, a fost, chiar inițiativa legislativă a senatorului PNL Eugen Țapu-Nazare privind acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei anual inclusiv pentru mediul privat, adică pentru încă aproximativ 4,2 milioane de persoane.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită