Web Analytics

articol scris joi, 04 februarie 2016

„Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate/Şi mi-ai tras-o pe la spate”

# O nouă filă în scandalul care a bulversat comunitatea academică din U.P.I.T.

Continuăm și în această săptămână cu partea a patra a serialului nostru despre conținutul  scandaloasei piese de teatru intitulată „Teatru uspritzofonic”, având ca motto versurile „Așa-i atunci când lumea-i… mută/Rahații ..t în loc să pută!” și care a bulversat Universitatea de Stat din Pitești. Și când spunem a bulversat  nu exagerăm deloc fiindcă atacurile violente la persoană și  limbajul pornografic cu care sunt atacate cadre didactice, dintre care unele cu funcții de conducere în  UPIT și o solidă carieră academică în spate, nu au corespondent în viața universitară românească, nu doar în cea argeșeană. Vă reamintim că despre respectiva piesă de teatru în care universitatea e prezentată drept o „tavernă mohorâtă”, liderul sindical și conf. univ. dr. Mircea Bărbuceanu vorbește  foarte elogios într-un mail semnat „Conducerea SLUP” (n.red, Sindicatul Liber din Universitatea Pitești e condus de  acesta, în calitate de președinte) și care a fost transmis colegilor pe data de 26.11.2015.  La fel de important e să precizăm și că într-un sondaj făcut de ziarul nostru săptămâna trecută și la care au răspuns rectorul Sebastian Pârlac, președintele Senatului, Nicolae Brânzea,  conf. univ. dr. Laura Cîţu, șef Departament Limbi Străine Aplicate la Facultatea de Litere și  Alin Mazăre, șef de lucrări la Universitatea Pitești și totodată președinte al celuilalt sindicat, respectiv Asociaţia Sindicală a Universităţii Piteşti (ASUP), ei îl identifică drept autor al respectivei piese de teatru pe „colegul” lor Mircea Bărbuceanu. Titlurile și  subtitlurile  aparțin redacției.
(Gabriel Grigore)

Teatru uspritzofonic

Personagii:

Dorel Multicuculturalul – jupanul tavernei mohorâte
Bebitza cel Parlit – barmanul shortist
Popa Teașcă – contabilul
Doinitza Penibil-itza- jurista tavernista
Bailashu Epurashu – chelnerul turmentat
Ionica cel Dotat – fostul jupan
Adrian Minunatul Clestisor si Ionitza de la Pitesti – instrumentistii specializați in manele uspritzuite
Laurette Arabette – dansatoarea la bara
Mareshalul Io Mircea – seful sindicatului tavernistilor
Mazarone – bucatarul cu shortz
Broscareanu – ploscariciu de serviciu
Chelneri, chelneritze, muste-rii

Actul al V-lea
DEMO(NO)CRATIA USPRITZUITA

Scurs de vlaga si asudat ca un bou injugat, Dorel multicuculturalul si multifunctionalul se îndreaptă spre ascunzatoarea din taverna mohorata. Deschide usa si da cu ochii de Laurette Arabette borfet, aplecata peste birou si cu dosul spre usa.
Dorel: Baaaa, Laurette, da-o-n p…masii de treaba. Daca intram cu un ambuscador african si te vedea cu tartita in sus? Poziția asta e doar pentru mine, nu si pentru alții!
Acu treci in fotoliu si scoate mapa cu planu de lucru.
Laurette: Dorele, ce imi dai sa iti spun ceva?
Dorel: Iti dau un ciubuc… Ca d-asta primeam si eu pe ulita cand jucam pitita si ii turnam la aia mai mari pe picii aia care se ascundeau bine.
Laurette: Doreleee, la cate ciubuce am mancat eu la viata mea, unul in plus sau in minus…Hai, treacă de la mine. Auzi, maaa, umbla vorba prin taverna ca va veni un nou președinte la CA!
Dorel: Si, ma rog, despre cine este vorba?
Laurette: Nu stiu, am sa aflu.
Dorel: Eu am avut o intalnire secreta cu Jean Claude Valcan, cu Bebitza cel Parlit si cu Florinel Amoreanu Fbuqist. Si mi s-a transmis ca partidu care e-n toate cele ce sunt si la a cărui tatza sug si eu, vrea sa ne ajute sa numim un presedinte pe care ni-l va impune el. Prin urmare, eu mi-am negociat fonctia de presh-edinte al Marii Adunaturi Semnatoriale. (…)

Actul al VII-lea
E GROASA… BA E LUNGA

In sala Marii Adunături Semnatoriale se strang cele doua tabere combatante din taverna mohorata uspritz. Mareshalul Io Mircea intra tacticos in fruntea membrilor Asociatiei PULS-iste, purtând in maini flamura executant silita a victoriei sindicale.
Dorel: Mai Io Mircica Mirciuletz, tu mai-nainte sa vorbesti cu mine, tu trebuia sa vorbesti cu comitzia mea, cu comitzia de regulat si regularizat-mente si minti revoluționare. Daca nu ai facut-o înseamnă ca recunoști ca ai probleme cu comitzia. (…)
Io Mircea: Dorele, tu te-ai uitat ma in oglinda azi dimineata? Tu te auzi ma ce spui? Mai Pandoroiule, mai alchtimistule ți-au rămas cumva particule de Unirea printre neuroni si sinapsele s-au scurtcircuitat? Menestrelul a spus ca lucrurile merg inainte, dar tu trebuie sa ne dai banii din vistierie! Pe noi nu intereseaza de unde vin banii, cine ii pune, cum ii pune! Pe noi ne intereseaza doar cine ii ia!
Dorel: Uita-te la mine Mareshale, priveste-ma cum imi plânge inima de goliciunea vistiriei si de amaratii de voi care ati ciuruit prin executare siluita bugetul sugrumat de noi al bietei taverne.
Corul reunit: Si băieții plâng cateodata, Si baietii plâng…!
Dorel: Eu va propun sa ne impacam cu totii, sa facem o amnezio-spritzire, sa cântam hora Unirii si sa pupam cu toții piata interdependentei taverniste.
Corul reunit:
Hai sa dam picior cu mâna
tavernistii din comuna,
Sa-nvartim hora Frăției
pe dusumeaua vistieriei.

Pizma rea din noi sa piară?
Si banutzu sa dispară?
Între noi sa nu mai fie
Decat reincadrati de veselie? (…)

Ma rencadrate, ma vecine,
Vino sa te prinzi cu mine.
Si la leafa cu unire,
Si la prime cu-nvrajbire! (…)

Amândoi suntem de-o mama,
Parc-am fi mancat doar zeama!
Eu sunt pui de Crevedia,
Tu…curcan de Slobozia.

Amândoi avem un nume,
S-am baut țuica de prune.
Eu ți-s frate, tu mi-esti frate,
Si mi-ai tras-o pe la spate. (…)

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete