Etnomuzicologul și psihologul Constantin A. Ionescu este singurul om din România care a înțeles și a putut să creeze pentru prima dată Istoria psihologiei muzicale. Născut la 23 noiembrie 1912 în satul Moșteni-Greci, comuna Boțești, județul Argeș, Constantin A. Ionescu a urmat cursurile Seminarului Central din București între anii 1924 și 1932, avându-i ca profesori pe Ion Popescu-Pasărea, la muzică bisericească, și pe George Breazul, la muzică vocală. Talentatul profesor Ion Popescu-Pasărea îi transmite tânărului seminarist dragostea și devotamentul nemărginit pentru muzică, însărcinându-l în ultimii ani de seminar cu dirijarea corului Seminarului Central.
L-a avut profesor pe Ion Popescu-Pasărea, marele pedagog național al muzicii bisericești
După terminarea Seminarului Central din București, tânărul Constantin Ionescu se înscrie la Conservator, pe care îl urmează între anii 1932 și 1936. Are șansa de a avea profesori la Conservatorul din București nume ilustre ca George Breazul, fostul său profesor de muzică vocală în seminar – la enciclopedia și pedagogia muzicii, Faust Nicolescu – la teorie-solfegiu, Mihail Jora – armonie, contrapunct, fugă, Dimitrie Cuclin – forme muzicale, estetică muzicală, Constantin Brăiloiu – la istoria muzicii, Ștefan Popescu – dirijat cor și compoziție corală bisericească. Ionescu își desăvârșește studiile muzicale la Academia de Muzică Religioasă între anii 1936 și 1938 cu profesorii Ion Dumitrescu, Paul Constantinescu, preotul Ion D. Petrescu și Ion Popescu-Pasărea (marele pedagog național al muzicii bisericești). Pentru marea operă pedagogică pentru care se pregătea, Constantin A. Ionescu a înţeles că arta muzicală prin caracterul ei social-uman nu poate fi aprofundată sub aspectul funcţiilor ei, psihologica, pedagogica, sociologica, estetica, epistemologica şi chiar ontologica, fără o pregătire psihologică de bază. De aceea, urmează Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti, între anii 1939 şi 1943, manifestând în această perioadă o nestăvilită pasiune pentru psihologie ca fundament şi înţelegere filozofică a artei muzicale. Constantin A. Ionescu s-a format sub influenţa unor mari personalităţi, bucurându-se de îndrumarea şi sprijinul profesorilor Dimitrie Gusti şi Traian Herseni, în domeniul cercetării etnografice şi a folclorului, şi ale psihologului român de renume mondial Gheorghe Zapan, în domeniul psihologiei muzicale.
A fost director în Direcţia generală a muzicii din Ministerul Artelor
Cariera argeşeanului nostru i s-a derulat preponderent pe tărâm didactic, fiind profesor de teorie-solfegiu la Institutul Militar Muzical Bucureşti (1941-1953), director în Direcţia generală a muzicii din Ministerul Artelor (1945-1948), profesor de teorie-solfegiu (1953-1965), director de studii (1953-1957) la Liceul de Muzică Nr. 1 din Bucureşti, devenind profesor (1965-1978) şi decan al Facultăţii teoretice la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti. Cercetătorul Constantin Ionescu, la vârsta de numai 31 de ani, a primit o sarcină de acelaşi nivel cu cea a profesorului Constantin Brăiloiu. Aşa se face că, pe data de 5 iulie 1943, Constantin A. Ionescu, împreună cu soţia sa, Lucia C. Ionescu, profesoară de muzică şi licenţiată a Facultăţii de Filozofie şi Litere din Bucureşti, a sosit la Odessa. Cercetările au fost începute pe 8 iulie 1943, unele dintre melodii fiind înregistrate cu fonograful împrumutat de profesorul George Breazul, întemeietorul Arhivei fonografice a Ministerului Cultelor şi Artelor. După primele cercetări asupra folclorului muzical local, mult sărăcit sub presiunea culturală ruso-ucraineană, profesorul Constantin A. Ionescu s-a decis să cerceteze monografic colinda, singurul gen care mai rezistase nealterat în străfundul de conştiinţă al populaţiei româneşti transnistrene şi care o diferenţia net de celelalte naţionalităţi în mijlocul cărora fusese sortită să convieţuiască. Înzestrat, în afară de talentul muzical şi cu o neobişnuită pasiune pentru ştiinţă, cu o remarcabilă pregătire muzicologică şi sociologică, Constantin A. Ionescu şi-a dat seama de marea valoare a materialului înregistrat şi a purces la transcrierea versurilor şi a melodiilor în lunile septembrie şi octombrie 1943, a elaborat un amplu studiu introductiv de o înaltă factură ştiinţifică şi a predat manuscrisul Colinde din Transnistria la tipar, cu o prefaţă de Traian Herseni. În acea perioadă Constantin A. Ionescu a continuat cercetarea muzicală pe multiple planuri, ocupându-se de culegerea folclorului – văzut ca o şansă unică de revitalizare a forţei noastre creatoare – cercetând zonele Oltenia, Muntenia, Maramureş şi Făgăraş.
Cea mai importantă şi valoroasă lucrare rămâne Istoria psihologiei muzicale
Cercetarea etnografică şi a folclorului devenise un fapt de ştiinţă şi de metodă serioasă, drum trasat pe acest tărâm de Dimitrie Gusti. Dar mai existau şi alte direcţii antropologice care puteau fi aplicate la noi. Una dintre acestea, reprezentată de şcoala norvegiană şi de cea de la Halle, a prins contur în anchetele şi studiile lui Constantin Ionescu. Din aceste cercetări au ieşit mai multe lucrări, rămase din păcate în manuscris, cum ar fi 270 melodii din Maramureş, 250 melodii de colinde din Oltenia şi Muntenia, Monografia sociologică a comunei Fântâna Domnească – Mehedinţi (80 de melodii), Moştenirea talentului muzical în familia românească din Arpaşul de Jos – Făgăraş şi Cetele de feciori din Ţara Oltului (400 de melodii). Pasionat de genul coral şi de educaţia muzicală a tineretului, iscusit în meşteşugul îmbinării vocilor şi bun cunoscător al repertoriului coral românesc, s-a aplecat cu dragoste, cu atenţie, cu migală asupra diferitelor versiuni ale cântecelor adunate în două colecţii: Cântece pentru pionieri şi şcolari, Bucureşti, 1968, şi Cântece pentru tineret, Bucureşti, 1972. Dar cea mai importantă şi valoroasă lucrare a lui Constantin A. Ionescu (doctor în psihologie) rămâne Istoria psihologiei muzicale, Bucureşti, 1982, fiind rodul pasiunii pentru psihologie ca fundament şi înţelegere filozofică a artei muzicale. O altă contribuţie însemnată în domeniul psihologiei muzicale o aduce prin lucrarea Educaţie muzicală – Cercetări experimentale de psihologie muzicală despre auzul absolut, auzul melodic şi auzul armonic, Bucureşti, 1986.
Din cercetările făcute printre studenţi, Constantin A. Ionescu descoperă că întreaga literatură psihologică este complet necunoscută, motiv ce l-a determinat să întrebuinţeze în această lucrare numai acele metode statistice care fac accesibilă înţelegerea de către muzicieni a fenomenelor studiate şi să expună pe larg şi concepţiile unor mari personalităţi în domeniul psihologiei muzicale.
O mare dorinţă a lui Constantin A. Ionescu în ultimii ani ai vieţii era să-i închine o lucrare mentorului său Ion Popescu-Pasărea, dorinţă realizată parţial, publicând în anul 1995, în revista Muzica nr. 1, un studiu, deoarece o boală necruţătoare i-a curmat viaţa, trecând în lumea drepţilor în ziua de 8 iunie 1995, fiind înmormântat la Cimitirul Belu din Bucureşti.
M.I.
