Web Analytics
scris luni, 28.10.2024

Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș: ”Încurajăm cultura alegerii strategiilor empatice și condamnăm violența de orice formă”

Vineri, 25 octombrie, s-au desfășurat lucrările simpozionului ”Fenomenul de bullying în unitățile sanitare și impactul acestuia asupra pacienților și asistenților medicali”, eveniment organizat de OAMGMAMR Argeș, în parteneriat cu Spitalul Municipal Curtea de Argeș, care a fost și gazda manifestării științifice. Alături de asistenții medicali din spital, au participat și asistenți medicali din  Spitalul de Recuperare Respiratorie și Pneumologie „Sf. Andrei”-Valea Iașului, care au avut înscrise lucrări în programul reuniunii.

Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș: ”Încurajăm cultura alegerii strategiilor empatice și condamnăm violența de orice formă”

Lucrările simpozionului au fost deschise cu mesajul de bun venit adresat de Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș, care a fost însoțită de consilierii județeni: Ioana Nella Homeghiu, Mihaela Mircea, Aura Rizescu, Mariana Voiculescu și Elena Iordache, aceasta din urmă fiind și coordonatorul lucrărilor elaborate pentru alcătuirea programului de prezentare.

În discursul principal gprezentat, Estera Stămoiu, făcând referire la tema simpozionului, a subliniat: ”Tematica abordată supune atenției informații oportune și esențiale pentru a fi utilizate în eliminarea experiențelor traumatizante produse de bullying/mobbing asupra asistenților medicali, și nu numai.

Toți lucrătorii au dreptul să fie în siguranță la locul de muncă, iar angajații din domeniul sănătății nu fac excepție. Consecințele bullyingului/mobbingului asupra personalului medical pot determina o comunicare mai puțin adecvată cu pacienții și pot conduce la îngrijiri medicale neconforme cu standardele și așteptările deontologice.

Așadar, bullying-ul nu are locul în îngrijirea sănătății !

Poate fi evitat bullyingul? Pot fi diminuate efectele acestui fenomen comportamental neprietenos, dacă toți factorii implicați conlucrează pentru atingerea obiectivului, diminuând considerabil numărul victimelor, atât din rândul asistenților medicali, cât și al pacienților.

Ca lider al organizației profesionale a asistenților medicali argeșeni, afirm că încurajăm cultura alegerii strategiilor empatice și condamnăm violența de orice formă!”

În spiritul tradiției colaborării dintre cele două instituții,  a răspuns invitației jr. Andreea Gheordunescu, manager interimar al spitalului, care a menționat în mesajul adresat participanților, preocuparea echipei manageriale pentru implementarea acțiunilor destinate creării și menținerii  unui mediu de lucru profesionist, stimulării pentru performanță și acordarea îngrijirilor medicale de calitate, preîntâmpinării efectelor dăunătoare ale comportamentelor violente verbal, fizic sau psihic, atât asupra asistenților medicali, cât și asupra pacienților.

Dr. Violeta Chichirea, director medical interimar, în alocuțiunea susținută, a punctat colaborarea existentă între salariați, membrii echipelor medicale și conducere, pentru prevenirea aceste forme de hărțuire la locul de muncă.

Programul simpozionului a continuat cu prezentarea lucrărilor științifice, elaborate de asistenți medicali:

  1. MOBBYNG  sau BULLYNG: Cum diferențiem? Cum gestionăm? – autor psiholog principal psihologie clinică Cîrjan Iuliana
  2. Ce reprezintă fenomenul de bullying? – autor as. med. principal Popescu Crina Ioana
  3. Violența împotriva specialiștilor medicali – un fenomen global – autor as. med. principal Sora Corina
  4. Rolul asistentului medical în prevenirea bullyingului – autor as. med. principal Iordache Elena
  5. Bullying versus hărțuire – autor as. med. principal David Liliana

La finalul evenimentului, Estera Stămoiu a concluzionat: ”Îmi exprim satisfacția de a fi participat la o reuniune științifică a cărei atmosferă deschisă a facilitat dialogul activ între autori și publicul prezent, percepând satisfacția participanților de a comunica, de a exprima opinii.”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...