Militarii români răniţi în teatrele de operaţiuni se pregătesc să participe pentru a doua oară la Jocurile Invictus care în acest an vor avea loc în Australia, la Sydney, în perioada 20-27 octombrie. Lotul lărgit, format din 41 de veterani sub egida clubului sportiv al Armatei, Steaua, s-a întâlnit săptămâna trecută cu ministrul Apărării, Mihai Fifor, pentru a discuta despre modul în care se desfăşoară procesul de pregătire, detaliile organizatorice şi sprijinul pe care conducerea ministerului îl acordă în vederea realizării obiectivelor proiectului „Invictus”. Printre militari s-a aflat şi plutonierul Ionuţ Butoi, musceleanul rănit în misiune, în Afganistan, în 2008, cel care anul trecut, la Jocurile Invictus din Canada, a fost românul care a obţinut cele mai multe medalii, două, una de aur, cealaltă de argint, la tir cu arcul.
În urma unui sistem competiţional, în echipa care va pleca la Sydney vor fi selecţionaţi doar 15 competitori, care vor participa la probele de tir cu arcul, atletism, canotaj de sală, powerlifting, ciclism, înot şi volei din poziţia şezând. La ediţia din acest an a Invictus vor participa militari răniţi din 18 ţări membre sau partenere ale NATO – Afganistan, Australia, Canada, Danemarca, Estonia, Franţa, Georgia, Germania, Irak, Italia, Iordania, Olanda, Noua Zeelandă, Polonia, România, Ucraina, Marea Britanie şi S.U.A.
Rămas în scaun cu rotile în urma unei explozii survenite în 2008, în timp ce se afla în misiune în Afganistan, Ionuţ Butoi a rămas în armată şi este în continuare un om foarte activ: conduce maşina, înoată şi e pasionat de tir cu arcul. Ionuţ iubeşte armata, iar spiritul său de luptător, deşi greu încercat, nu l-a părăsit.
A fost în comă opt zile după explozia din Afganistan
Pe 16 iulie 2008, plutonierul Ionuţ Claudiu Butoi, împreună cu camarazii Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele din Câmpulung, a ajuns în Afganistan, iar pe 31 august, la trei zile după ce a împlinit 30 de ani, a fost rănit în urma exploziei unui dispozitiv, care a aruncat în aer maşina de luptă în care se afla. În timpul nefericitului eveniment a mai fost rănit şi plutonierul Gheorghe Irinel Matei, iar sublocotenentul Dragoş Alexandrescu a murit făcându-şi datoria faţă de ţară. Şansa lui Ionuţ Claudiu Butoi a fost că suflul deflagraţiei l-a aruncat, însă în momentul căzăturii şi-a fracturat coloana. A stat în comă opt zile, iar când şi-a revenit, a avut dureri foarte mari. În august 2016 şi-a reclădit viaţa, recăsătorindu-se cu Georgeta Elena.
0 Comentarii