Episcop al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Iosif Gafton s-a născut la 5 decembrie 1896, în satul Puţeni, Tecuci, judeţul Galaţi și a decedat la 9 iunie 1984, la Râmnicu Vâlcea. Este fiul preotului Gheorghe Gafton şi a soţiei sale Anica. A primit la botez numele de Ioan şi şi-a petrecut copilăria alături de 12 fraţi. Iosif Gafton a avut un fiu, pe Lucian, cel care la rândul său se căsătoreşte cu fiica preotului Marin Diaconescu din Piteşti şi ajunge preot profesor. În 1933, soţia sa Valeria moare şi rămâne văduv. Demn de reținut este faptul că episcopul a condus întâi Episcopia Argeșului timp de 5 ani și apoi Episcopia Râmnicului și Argeșului încă 35 de ani.
A fost vicar al Patriarhiei Române
La 1 noiembrie 1935 Gafton se mută la Biserica „Sfânta Ecaterina” din Bucureşti unde continuă cu acelaşi zel activitatea misionar-pastorală. Din 1941 până la 1 decembrie 1942, Gafton a fost Consilier Referent cultural în cadrul Cancelariei Arhiepiscopiei Bucureştilor şi ulterior, până la 1 noiembrie 1943, Consilier Referent administrativ în aceeaşi cancelarie. La 28 noiembrie 1942 intră în monahism, la Mănăstirea Neamţ, schimbându-şi numele din Ioan în Iosif. Peste două zile, la 30 noiembrie 1942, a fost hirotesit protosinghel. După aproape un an, la 1 noiembrie 1943, a fost numit vicar al Patriarhiei Române, iar o lună mai târziu, Sfântul Sinod, la şedinţa din 1943 i-a conferit rangul ierarhic de arhiereu-vicar al Patriarhiei Române, cu titlul de „Sinaitul”, în ziua de Sfântul Nicolae, 6 decembrie 1943. A fost hirotesit arhimandrit şi conducerea statului l-a confirmat în postul de arhiereu-vicar al Patriarhiei Române. La 18 decembrie 1943 i s-a făcut ipopsifierea, iar a doua zi, la 19 decembrie, a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către Patriarhul Nicodim Munteanu, înconjurat de alţi trei ierarhi. După o vacanţă de aproape 4 ani a scaunului episcopal de la Curtea de Argeş, la 15 ianuarie 1944, Marele Colegiu Electoral l-a ales episcop de Argeş pe Gafton, confirmându-l în ziua de 24 a aceleiaşi luni. A fost învestit în ziua de 6 mai 1944 şi înscăunat la Curtea de Argeş la 21 mai. În perioada 31 ianuarie – 10 februarie 1945 a condus Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, care a participat la alegerea şi întronizarea Sanctităţii Sale Alexie, Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia. La 16 octombrie 1947, Patriarhul Nicodim Munteanu, aflându-se bolnav la Mănăstirea Neamţ, l-a însărcinat pe episcopul Gafton „să rezolve lucrările curente ale Patriarhiei şi să îndeplinească cele hotărâte de el în cauzele mai grele”.
Episcopul de Argeş s-a remarcat ca mare predicator
La 11 martie 1948, episcopul Iosif Gafton a fost delegat şi cu conducerea Episcopiei Râmnicului, întrucât în acea zi, ocârmuitorul ei provizoriu, Atanasie Dincă Bârlădeanu, îşi dăduse demisia. Conduce cele două eparhii ca unităţi bisericeşti separate, până la începutul anului 1949, când potrivit prevederilor Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat şi pus în aplicare în acest timp, s-a făcut o nouă rearondare a episcopiilor Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, Eparhia Argeşului s-a contopit cu cea a Râmnicului, formând o singură episcopie – Episcopia Râmnicului şi Argeşului – condusă de titularul scaunului argeşean – Iosif Gafton. Înscăunarea Preasfinţitului Episcop Iosif Gafton s-a făcut în ziua de 27 martie 1949 la Râmnicu Vâlcea. Aici a îmbinat atât de fericit sacrul cu profanul, a trezit în suflete un frumos entuziasm bisericesc în jurul învăţăturii creştine şi în jurul Casei Lui Dumnezeu. A făcut ca banii eparhiei să se cimenteze în zidiri: biserici, clopotniţe, odoare. A înfierat păcatul, patimile şi nelegiuirile folosind adesea biciul mâniei sfinte, pe care a crezut-o totdeauna de folos şi şi-a îngăduit-o fără rezerve când împrejurarea a cerut-o, tocmai pentru ca să trezească conştiinţele şi să întoarcă inimile spre cele înalte. Era om de ordine şi disciplină, onest şi generos, împărţindu-şi pâinea cu cel sărac, nu numai când acela îi bătea la uşă ci şi din proprie iniţiativă, căutându-l când nici nu se gândea şi nici nu se aştepta. Episcopul de Argeș s-a remarcat ca mare predicator. Cuvântul lui frământa, străpungea, lumina, încălzea, cutremura, uimea, subjuga şi determina. Oamenii care îl ascultau pierdeau noţiunea timpului şi spaţiului şi nu se mai săturau de bogăţia cuvintelor lui. Înalt, zelos, vioi, blând, energic, cu ochii albaştri şi barba albă, episcopul losif nu te obosea ci te desfăta, te adăpa şi te hrănea sufleteşte. Avea vorba de tunet şi inimă de aur. Lăsa în sufletele oamenilor o figură impunătoare. Cerea chivernisirea avutului bisericesc spunând: „Nici o cheltuială fără rost. Banii Bisericii – ai Eparhiei – sunt picături de sudoare ale credincioşilor, care îi aduc în visteria bisericii aşa cum harnicele albine stropii de miere în stup şi nu ne este nouă permis să îi cheltuim fără rost!”.
S-a ocupat de zidiri de biserici
Iosif Gafton s-a ocupat de zidiri de biserici şi le-a restaurat pe cele existente. Ca liturghisitar era unicat. Chipul său plin de demnitate a rămas în memoria multora cu rostirea cuvintelor: „Doamne, Doamne caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea”. Episcopul Iosif era nemitarnic. O preoteasă, după hirotonia soţului său, a dorit să îi ofere trei garoafe. El a întrebat: „Sunt din grădina voastră?”, preoteasa a răspuns: „Nu, le-am luat din piaţă!”. Ierarhul Gafton i-a spus: „Dacă aţi dat bani pe ele, nu le primesc!”. Din mâna lui darnică, preoţii nou hirotoniţi primeau: reverendă, cărţi de slujbă şi bani de drum. La plecare, spunea fiecăruia: „Să paşti bine turma dacă vrei să mănânci lapte de la ea!”. Cuvântul său răzbătea în sufletele oamenilor ca ploaia în brazdă şi răsturna fără încetare glia inimii. Pe unde mergea, episcopul Gafton predica teme actualizate şi apoi încheia spunând: „Va veni vremea când mă voi înfăţişa înaintea Dreptului Judecător care mă va întreba: „Iosife, ai învăţat poporul după lege?”, şi atunci eu voi răspunde: „Întreabă-i pe ei, Doamne”, de aceea vă rog să mă ascultaţi, să puneţi la suflet şi să aplicaţi”. De la el au rămas pastorale superbe. Cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, colaboratorii săi de la Episcopia Râmnicului şi Argeşului au întocmit monografia episcopiei în două volume şi elogiindu-l, au scris: „Culme însorită, îi vom zice, înspre care se îndreaptă privirile clerului şi credincioşilor din Eparhie cu mândrie şi recunoştinţă”. Episcopul Gafton a murit în reşedinţa sa de la Râmnicu Vâlcea, în ziua de 9 iunie 1984 şi a fost înmormântat la 12 iunie în mormântul modest ce se află între cele două biserici din curtea episcopiei. Rămâne peste veacuri un nume bun care nu poate fi stricat de vreme. M.I.
0 Comentarii