Mihai Eminescu, poetul de geniu al României, dar și gazetarul de la „Timpul” a scris, la 3 septembrie 1881, un articol intitulat „Din nefericire…” în care vorbea despre interesele de grup ale politicienilor care nu țin cont de „cestiunea socială”. Spicuim din articolul publicat de activenews.ro.
Citește și: Aproape un miliard pentru alegerile parlamentare
„Dar la noi cestiunea socială e o cestiune de parazitism. Plebe grecească, bulgărească. jidovească, căreia [îi] e rușine de muncă sau care nu știe și nu poate munci, s-au încuibat deasupra poporului nostru și-l stoarce până la sânge” – scria Eminescu.
Și iată ce mai consemna gazetarul în textul deosebit de actual și astăzi: „Dar în capul unui stat român nu se cade să vedem aproape esclusiv numai oameni străini, incapabili de-a pricepe geniul poporului nostru și, până la un grad oarecare, incapabili de a-l iubi și de a-l cruța.
Și, când vorbim de poporul român, știm foarte bine de cine vorbim. Nu de amestecături, nu de oameni veniți de ieri alaltăieri în una din provinciile Daciei lui Traian, ci de acel element etnic ieșit din încrucișarea romanilor cu dacii, de rasa română. Aceasta a fost în trecutul țărilor noastre rasa plastică, rasa formatoare de stat, cea orânduitoare, cea istorică; aceasta trebuie să și rămâie de acuma înainte. Cumcă deosebirea între adâncimea rasei istorice și superficialitatea celor superpuse e mare o știe oricine.
În inima unui popă din Ardeal e mai mult sentiment național românesc decât într-o sută de mii de Caradale și [în] craniul unui singur român încape de cinci ori pe atâția creieri pe cât s-ar constata cu cumpăna în titvele mutrelor de paiață ale patrioților.
Citiți tot articolul AICI.
0 Comentarii