La începutul lunii mai 1879 au avut loc alegeri parlamentare. În capul ziarului „Timpul”, din 27 mai 1879, Eminescu publică lista completă a alegătorilor colegiului I de Argeş. De ce face acest lucru? Pentru că acea listă „arată ce fel de naţie este aceea în care noi n-avem încredere; este anume partea aceea a naţiei care trage pe sfoară clasele muncitoare şi pozitive ale poporului, trăind de pe spinarea lui fără a-l compensa prin nimic, nici prin ştiinţă, nici prin onestitate, nici prin avere”.
Alegătorii – aproape 30 – erau neamurile lui Brătianu, ceilalţi fiind funcţionari publici numiţi de guvernul liberal. Funcţionari care făceau parte din clientela politică a liberalilor, dar şi a oricărui guvern aflat la putere. De ce, totuşi, Eminescu exemplifică ideea sa – cea a existenţei unei clase parazitare care hotărăşte în numele celorlalte clase – cu alegătorii din Argeş şi nu de aiurea? Simplu. Brătienii erau din Argeş. Şi aici, la noi, trebuia lovit.
La 18 octombrie 1879, Eminescu revine asupra alegerilor din primăvară, pentru a sublinia lipsa de caracter şi de coeziune a politicii liberale, ilustrându-şi punctul de vedere cu un… piteştean. Iată ce scrie în „Timpul”: „Un individ de la Piteşti în ajunul alegerilor promitea cetăţenilor că nu numai nu va da nimic evreilor, dar va propune gonirea lor din ţară. Acelaş individ, ales deputat, făcea parte din susţiitorii categoriilor. Există o suplică a alegătorilor din Piteşti care denunţă duplicitatea deputaţilor din acel judeţ”.
Iată că Eminescu ştia şi cum se desfăşurau campaniile electorale din judeţul Argeş, ce se promitea alegătorilor şi ce se făcea ulterior. Dar cine să fi fost deputatul vizat, pentru că gazetarul nu-l numeşte? Consultând rezultatele alegerilor, publicate în „Monitorul Oficial” nr. 101 din 5/17 mai 1879, deputaţii liberali aleşi au fost următorii: M. Pherekyde (colegiul I), N. Viişoreanu (colegiul al II-lea), N. Dimancea şi M. Teodoreanu (colegiul al III-lea). Bănuiala noastră cade asupra lui M. Pherekyde, luat în peniţă deseori de gazetarul Eminescu, un mult mai cunoscut liberal şi care, important, nu era de origine română. Cât priveşte chestiunea evreiască, aceasta a fost o adevărată marotă pentru Eminescu.
Citește și Un roman despre câteva iubiri ale lui Zavaidoc
La vot – neamurile lui I.C. Brătianu
Eminescu revine, la 27 martie 1880, în paginile „Timpului”, asupra alegerilor din anul anterior de la Argeş. Îi căzuse întâmplător în mână un raport asupra alegerilor din Anglia, gazetarul găsind nimerit să le compare cu acelea din Argeş. Eminescu îşi aduce aminte că I.C. Brătianu, primul-ministru, îşi depusese candidatura în vreo 5-6 colegii din ţară, fiind ales senator în două. Relatarea poetului e teribilă şi, fără doar şi poate, autentică!
„Dar câte s-au mai denunţat cu ocaziunea verificării titlurilor în privirea altor alegeri, precum acea de la Piteşti? Acolo au venit d-nu prim-ministru, a stat două zile într-un local alături cu sala alegerii, a chemat pe fratele d-sale, ambasadorul de Ia Constantinopol, apoi pe d. Radu Mihai, pe atunci prefect la Iaşi, şi în sfârşit d-nii I. Brătianu, Dim. Brătianu, Ghiţă Enescu, cumnat al primului-ministru, C.N. Petrescu (cumnat al ministrului justiţiei), apoi prefectul, directorul prefecturei şi ceilalţi funcţionari au introlucat 26 voturi, din care peste 20 funcţionari, adecă o majoritate de 2, zi două, voturi contra d-lui Alex. Zisu – aceasta în oraşul natal al d-lui I. Brătianu şi ajutat de tot neamul”.
Citește și Doi piteşteni, la Festivalul „Vivaldi” din Italia
Citește și Semnal editorial. „Toate visurile nopţii”, de Ovidiu E. Moț
0 Comentarii