Web Analytics
scris joi, 09.01.2025

Emilian Stănescu, Protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Muscel

După o activitate pastoral-misionară bogată, de aproape cinci decenii, dintre care opt ani în funcția de consilier patriarhal, părintele Emilian Stănescu și-a încheiat viaţa pământească, având nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Născut la 12 ianuarie 1952, în comuna Berevoești, județul Argeș, în familia binecredincioșilor Ion și Stela, tânărul Emilian a crescut într-un mediu care i-a cultivat dragostea față de Dumnezeu și aproapele. Această chemare timpurie către cele sfinte l-a condus pe calea preoției, urmând studiile la Seminarul Teologic din București (1968-1973) și apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din București (1973-1977).

Emilian Stănescu, Protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Muscel

Viața părintelui Emilian Stănescu a fost binecuvântată și prin familia sa

Viața părintelui Emilian Stănescu a fost binecuvântată și prin familia sa, alături de preoteasa Doinița și cei doi fii, Ion Adrian și Nicolae Alexandru. Prin dragostea și devotamentul arătat familiei sale, a oferit un model de echilibru între slujirea preoțească și viața de familie, amintind că: ”Dacă nu știe cineva să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Timotei 3, 5). Chemarea la slujirea preoțească s-a concretizat în octombrie 1975, când tânărul Emilian a fost hirotonit diacon și apoi preot de către Înaltpreasfințitul Victorin Ursache, Arhiepiscopul românilor din SUA și Canada. Acest moment a marcat începutul unei vieți dedicate în întregime slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, împlinind îndemnul Mântuitorului: ”Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

A început activitatea pastorală la Parohia Bughea de Jos

Părintele Emilian Stănescu și-a început activitatea pastorală la Parohia Bughea de Jos, continuând apoi să slujească cu dăruire în parohiile Negru Vodă, Schei și Dorobanți. În fiecare dintre aceste comunități, a lăsat urme adânci ale prezenței sale, nu doar prin lucrările edilitare și de restaurare pe care le-a coordonat, ci mai ales prin grija pastorală și dragostea pe care le-a arătat credincioșilor. La Parohia Negru Vodă, pe lângă ample lucrări de consolidare și restaurare, părintele Emilian a organizat primul depozit de carte veche românească, arătând astfel preocuparea sa pentru păstrarea și transmiterea tezaurului spiritual și cultural al Bisericii. În timpul slujirii sale la Parohia Dorobanți din București, unde a activat timp de 23 de ani, părintele Emilian s-a remarcat ca un duhovnic înțelept și iubitor, îndrumând cu blândețe și răbdare pe calea mântuirii pe toți cei care i-au cerut sfatul.

Secretar de protoierie și apoi protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Muscel

Pe lângă activitatea pastorală, părintele Emilian a ocupat diverse funcții în administrația bisericească, precum acelea de secretar de protoierie și apoi protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Muscel, culminând cu aceea de consilier patriarhal (1999-2008). În toate aceste activități, a dat dovadă de înțelepciune, devotament și spirit de slujire, fiind un exemplu viu al cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: ”Slujbele sunt felurite, dar același Domn. Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu, Care lucrează toate în toți” (1 Corinteni 12, 5-6). Părintele Emilian Stănescu rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut ca un slujitor harnic al Sfântului Altar, un părinte duhovnicesc, blând şi înţelept pentru păstoriţii săi.
Sursa: www.ziarullumina.ro

Mesajul Patriarhului Daniel

”Cu adâncă întristare, dar cu nădejdea învierii și a vieții veșnice, am aflat despre trecerea la cele veșnice a Părintelui Emilian Stănescu în dimineața zilei de miercuri, 16 octombrie 2024. După o activitate pastoral-misionară bogată, de aproape cinci decenii, dintre care opt ani în funcția de consilier patriarhal, Părintele Emilian și-a încheiat viaţa pământească, având nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”, a fost mesajul Patriarhului Daniel la trecerea la cele veșnice a părintelui Emilian Stănescu.

Citește și Cum să ajuți copilul să îndrăgească limba engleză

Citește și Filarmonica Piteşti. Prețurile la bilete și abonamente rămân neschimbate

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită