Elisa Brătianu a fost primul copil al fiului lui Barbu Ştirbei – Alexandru B. Ştirbei (1837-1895) şi a Mariei Ştirbei, născută Ghica (1851-1885). Cei mai însemnaţi urmaşi ai acestei familii au fost Gheorghe Bibescu – domn al Ţării Româneşti (1842-1848) şi fratele lui, Barbu Ştirbei – domn al Ţării Româneşti (1849-1853; 1854-1856), bunicul Elisei Ştirbei, cunoscută ca Elisa Brătianu după ce s-a căsătorit cu Ion (Ionel) I.C. Brătianu.
L-a avut profesor pe Ioan Slavici
Elisa a văzut lumina zilei în 2/14 mai la Buftea, în Palatul construit de tatăl ei, care se află în stare bună şi azi. A avut doi fraţi: Barbu A. Ştirbei (1872-1946), diplomat şi om politic, apropiat al Casei Regale în timpul Regelui Ferdinand I şi prieten intim al Reginei Maria, administrator al Domeniilor Coroanei (1913-1927), prim-ministru al României (4-20 iunie 1927) şi Gheorghe A. Ştirbei (1883-1917), dispărut în plină tinereţe şi cinci surori: Elena, Zoe, Maria, Adina şi Ioana. Elisa a învăţat în particular la Palatul Ştirbei din Buftea cu fratele ei, Barbu şi cu sora sa, Elena. Ea nu a făcut deci liceul. Cu toate acestea a fost o femeie deosebit de cultă. „Dintre profesori, scrie Elisa în cartea ei şi a lui Ion I.C. Brătianu, intitulată „Memorii involuntare”, Ioan Slavici a avut cea mai mare influenţă asupra mea. El mi-a făcut cunoscute versurile lui Eminescu. A fost un moment de cea mai mare importanţă pentru dezvoltarea mea spirituală”. Copilăria Elisei a fost una foarte fericită, însă a avut parte ulterior și de momente mai puțin plăcute. „Această copilărie aşa de fericită s-a sfârşit cu cea mai grozavă nenorocire. Mama a murit în 1885, la numai 34 de ani, la naşterea celui de-al optulea copil, Ioana, şi timp îndelungat n-am cunoscut decât mâhnirea, boala şi disperarea”, a mai scris Elisa în memoriile sale. Zece ani mai târziu, la 2 martie 1895, a murit şi tatăl Elisei, Alexandru Ştirbei, lăsând în urmă opt copii. Avea doar 57 de ani.
Primul soț al Elisei a fost Alexandru Marghiloman
Elisa avea multe aptitudini deşi uneori se plictisea repede de un lucru şi trecea la altul, spirit pătrunzător, povestea cu har şi scria cu uşurinţă. Memoriile ei sunt grăitoare în acest sens. În plus vorbea franceza, engleza şi germana, iar în timpul Primului Război Mondial făcea eforturi să înveţe şi rusa. La 20 de ani, deci în 1890, Elisa s-a măritat, la îndemnul tatălui ei, cu Alexandru Marghiloman (1854-1925), nimeni altul decât viitorul şef al Partidului Conservator, doctor în drept şi în ştiinţe politice la Paris, de mai multe ori ministru şi prim-ministru (5 martie – 24 octombrie 1918), care era cu 16 ani mai mare ca ea. La începutul anului 1907, Elisa Brătianu s-a căsătorit cu Ion (Ionel) I.C. Brătianu. Mai exact, Ion I.C. Brătianu s-a căsătorit cu Elisa Ştirbei, potrivit Certificatului lor de căsătorie nr. 11, eliberat de Primăria comunei Bucoveni, Plasa Bucoveni, judeţul Ilfov, în 3 martie 1907. În ziua următoare, 4 martie, preotul paroh Ilie Teodorescu, de la Biserica Amzei a celebrat căsătoria lor religioasă în Palatul Ştirbei din Bucureşti. Naşi le-au fost fratele său, Constantin I.C. Brătianu şi (Maria) Balş.
Relaţiile Elisei Brătianu cu familia lui Ionel
Memoriile scrise de Sabina Cantacuzino, sora lui Ionel Brătianu, intitulate „Din viaţa familiei Ion C. Brătianu” descriu relaţiile Elisei Brătianu cu familia lui Ionel. „După moartea mamei (3 februarie 1920) când s-a stabilit acolo Ionel cu Elisa, scrie Sabina Cantacuzino în cartea ei, deşi cunoşteam simţămintele ei ostile pentru acest locaş, mai licărea speranţa că faptul chiar de a deveni stăpână o va împăca cu locul unde timp de 13 ani făcuse atâtea neajunsuri mamei, care nu ştia prin ce concesiuni şi înlesniri să o împace. Iluzia fu scurtă. Ionel, voind să o atragă şi s-o lege de locul ce-i era aşa de scump, nu ştiu cum să realizeze mai repede toate dorinţele ce exprimase până atunci. Îi cedă direcţiunea grădinilor, păsărilor şi a întregului domeniu al activităţii mamei. Dar pe cât păruse de doritoare să facă îmbunătăţiri şi pe cât o criticase pe mama, deodată îi pieri pofta de a înfăptui ceva. Ceru îndată tăierea tututor copacilor dimprejurul casei, plantaţi de tata şi crescuţi odată cu noi. Aici Ionel fu inexorabil şi dânsa, sub pretextul că nu are mână liberă, lăsă în paragină toată grădina de lângă casă”. De unde până acum, continuă Sabina, „Florica era centrul în care mama ne aduna pe toţi în jurul ei (…) cu mici, cu mari, ea devenea Casa Elisei. Şi dat fiind caracterul ei, întrevedeam ce o să urmeze”. Mai întâi în locul Brătienilor chemă la Florica din ce în ce mai des familia Ştirbei. „Elisa nu ştia cum să ne elimine din intimitatea bărbatului ei, gelozia morbidă o rodea şi pentru a ne înlocui, atrăgea pe frate-său cu fetele lui (…). În Bucureşti şi la Florica, Brătienii mergeau din ce în ce mai puţin. Ştirbeii din ce în ce mai mult în casa lui Ionel”.
Elisa a organizat un atelier pentru încurajarea cusăturilor populare româneşti
Patriotismul şi spiritul ei civic le-a confirmat în 1913 în timpul campaniei din Bulgaria. E vorba de Al Doilea Război Balcanic, când cu sumele donate de familia Ştirbei şi alte familii, a organizat o ambulanţă în câteva barăci pentru îngrijirea bolnavilor de holeră, activitate continuată în salonul mare al Palatului Ştirbei şi în casa din Strada Amzei. În ajunul Primului Război Mondial Elisa organizase un atelier şi un magazin – „Albina”- pentru încurajarea cusăturilor populare româneşti. Cu mâna ei a desenat multe planşe cu diferite modele, pe care le-a publicat într-un album. A organizat şi o şcoală de cusături populare la Florica, în cadrul căreia se coseau ii, cojoace şi alte produse specifice portului naţional românesc. De asemenea a editat un album cu cele mai reuşite lucrări. Paralel cu aceasta, anii interbelici îi dedică organizării Aşezământului şi Bibliotecii „Ion I.C. Brătianu”. La un an după moartea lui Ionel Brătianu, văduva, fraţii, surorile, prietenii şi foştii săi colaboratori s-au strâns pentru a întemeia o instituţie culturală, care să-i poarte numele. Piatra de temelie a Bibliotecii Ion I.C. Brătianu s-a pus, potrivit Actului de Fondaţiune semnat de 13 persoane, dintre care îi menţionăm pe fraţii Constantin şi Vintilă I.C. Brătianu, Elisa Brătianu, Nicolae Iorga, I.G. Duca, George Fotino, în 5 iunie 1929. Potrivit legilor ţării, acestei instituţii i s-au acordat personalitate juridică şi câteva luni mai târziu, Elisa Brătianu i-a dăruit averea sa proprie – terenul de aproape cinci mii de metri pătraţi cu două mari imobile din strada Biserica Amzei nr. 5-7, unde locuise cu soţul său – iar Vintilă şi Constantin I.C. Brătianu au dăruit cele aproape 6.000 de volume de la Florica, volume care prin testamentul lui Ion I.C. Brătianu, scris cu un an înaintea morţii sale, fuseseră lăsate fraţilor.
A fost înmormântată în cavoul familiei Rosetti
Elisa s-a stins din viaţă în 13 mai 1957 la vârsta de 87 de ani, în urma unui şoc traumatic produs de a treia fractură a aceluiaşi genunchi. A fost înmormântată două zile mai târziu în cavoul familiei Rosetti, aflat în cimitirul Bellu, din Bucureşti, unde-şi dorm somnul de veci mai mulţi descendenţi ai familiei Rosetti. La capul Elisei Brătianu se află o piatră de granit în formă de cruce pe care e gravată o coroană regală ce ilustrează descendenţa ei domnească.
M.I.
