Sistemul de burse va fi schimbat. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi că pentru elevi vor exista doar trei tipuri de burse – de merit, socială şi tehnologică, iar premiile pentru olimpici vor creşte uşor. Astfel, vor fi eliminate bursele de performanță și cele de reziliență.
Bursele de merit vor fi tăiate la jumătate ca număr, le vor primi doar 15% din elevii dintr-o clasă cu nota minimă de 9. A doua categorie va fi bursa socială pentru copii care au probleme economice, care sunt în zona de risc sau sunt persoane dezavantajate. Iar a treia categorie – bursele tehnologice pentru copiii care sunt în şcoli profesionale, care lucrează în parteneriat cu diverse companii.
Ministrul a mai spus că vor fi menţinute premiile pentru olimpici şi pentru performanţele foarte mari. „Şi chiar vom creşte uşor premiile, pentru că, uite, spre exemplu, vreau ca pentru o olimpiadă internaţională, dacă ai luat menţiune, să poţi să-ţi acoperi prin acel premiu o bursă de merit în fiecare lună. Mi se pare un lucru corect. În acest moment, de exemplu, premiile pentru olimpiadele internaţionale variază undeva între 4.000 de euro şi 1.000 de euro şi pe lângă asta mai iei şi o bursa în fiecare lună. Nu mai putem susţine acest sistem”, a declarat ministrul Daniel David într-o conferință de presă.
Citește și Ministrul Sănătăţii: Pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer nu se va aplica taxa CASS
0 Comentarii