Web Analytics

Elevii din Mioveni, dezbateri în sala Primăriei

de | 25.10.2018 14:00 | Actualitate

Activități civice și sociale în Mioveni. Săptămâna trecută, în perioada 15-21 octombrie, la Mioveni s-a desfășurat ”Săptămâna Europeană pentru Democrație Locală”, eveniment coordonat de către Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Sloganul ediției din acest an a fost „Democrația participativă: împărtășire experiențe, propuneri, decizii”.
Evenimentul a cuprins o serie de campanii de promovare prin care au fost distribuite pliante informative cu privire la drepturile pe care le au cetățenii.
O altă activitate din cadrul campaniei a reunit ”Consiliul Local al Tinerilor” într-o ședință în sala Primăriei Mioveni, unde 40 de elevi de la cele două licee din Mioveni – Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini – au dezbătut și au aprobat 6 proiecte de hotărâre inițiate de ei, cu propuneri de obiective privind calitatea învățământului, precum și calitatea vieții locuitorilor din Mioveni.
Printre proiectele de hotărâre inițiate de elevii din Mioveni se numără: ”Modernizarea atelierelor școlare pentru pregătirea specialiștilor în perspectiva profesiilor”,”Cursuri opționale de limbă străină”, ”Sky light Mioveni City”și ”Evolution Park Mioveni”. Și elevii de la Școala Gimnazială „George Topârceanu” Mioveni au fost implicați în această campanie printr-o dezbatere privind valorile democrației și participarea civică.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii