Elevă la Colegiul Național „I.C. Brătianu”, în clasa a IX-a, MARA ONEL se bucură de scris așa cum cei de vâsta ei se bucură de dragoste. Deplin, fără liniște și fără pauze. A debutat la 13 ani, cu policierul „O adolescentă la Paris”. La 14 ani a adus pe lume cea de-a doua carte polițistă – „Trandafir și malachit”. Studiază, se documentează, urmărește piste și fire, noutățile din literatura de specialitate. Chiar și vacanțele tot cu cartea în mână și le petrece. Luna aceasta – miercuri, 29 ianuarie, la ora 12.00 – va lansa, la Biblioteca Județeană Argeș, „fructele fericite” ale verii și ale toamnei 2019 – „O CARTE DE BUCATE” și „LA PLAZA”. Amândouă, din belșug presărate cu mirodeniile pe care le prepară de-acum cu o dezinvoltură admirabilă.

„O carte de bucate” pare că s-a scris singură. Dintr-o suflare. Și cu o limpezime, cu o vivacitate, cu o dorință de a provoca și de a convinge care nu te vor lăsa indiferent, dragă cititorule.
„O carte de bucate” este, în fapt, un policier în toată regula. Îndrăgostită până peste urechi de Agatha Christie, autoarea noastră imaginează o intrigă franțuzească prețioasă, soldată cu o crimă pe care, întâmplător sau nu, trebuie să o dezlege nu Hercule Poirot, ci Bernard Bertrand. La fel de jovial, însă, de obișnuit cu șaradele și cu textura complicată a minții omenești.
Brioșa triplă cu nucșoară, glazură roșie și sos amărui, menită să fie regina cinei aniversare a restaurantului Soleil din Bordeaux, este o pistă pe care te grăbești să o alergi. Așa cum te grăbești să-i cunoști pe Rober Bonhomme, Michel LaCroix, madame Framboise, bucătăreasa Mireille, Martin, domnișoara Bois, Sylvie. Fiecare își joacă foarte curat partitura. Dialogul din care se ivesc și care le subțiază, le rafinează silueta, profilul, dialogul acesta îi pune atât de bine în valoare, că nu ai cum să nu aștepți, cu ochii mari, deznodământul. O dezlegare, o deslușire profund umană, în firea lucrurilor, care ridică miza „Cărții de bucate”. Așa cum un ingredient simplu, aparent anodin, strecurat printre celelalte, schimbă gustul, aroma și chiar sentimentele celui care, crezând că le știe pe toate, ajunge să piardă totul.

Personaje pline de culoare și dialoguri captivante

Detectivul Bernard Bertrand revine în forță, în „LA PLAZA”, pentru a face ceea ce știe să facă atât de bine – să găsească vinovatul de crimă, într-o poveste în care detaliile sunt sarea și piperul. Sau, dacă vreți, unul dintre personaje. La fel de vii, de dinamice, de misterioase. Și-am să amintesc unul singur – otrava de curara, de procurat numai din America de Sud.
De-această dată, Bernard Bertrand este surprins în vacanță, la Florența, în hotelul „La Plaza”. Crimele, căci un detectiv de talia lui poate învârti și rostogoli, în același timp, atâtea cazuri câte degete are, crimele și contextul îl incită. Și lumea începe să se pună în mișcare, în funcție de intuiția și de viziunea lui.
Cartea are cursivitate. Dialogul aduce mereu în scenă elemente noi. Personajele înfloresc, se conturează, prind culoare în obraji tocmai datorită dialogului. Secvențele – scurte – care „capturează” în rama lor emoții neutre, locuri și ființe trecătoare, fără legătură cu povestea, sunt bine rostuite în structura romanului.
Nu-mi rămâne decât să te invit la Florența, stimate cititor. „La Plaza” nu-i un hotel oarecare. Cine petrece acolo măcar o noapte se trezește, într-un chip nedeslușit, altfel. Dacă se mai trezește.
Denisa Popescu