Web Analytics

articol scris sâmbătă, 22 iunie 2024

Elena Lasconi anunţă că, dacă va fi aleasă preşedinte al USR, din echipa sa nu vor face parte Cătălin Drulă, Dan Barna şi nici Ionuţ Moşteanu

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, anunţă că, dacă va fi aleasă preşedinte al USR, vrea să aducă alături de ea, în echipa internă, inclusiv oameni care nu au fost „în prim plan” în politica USR. Lasconi mărturiseşte că nu îi doreşte alături de ea pe Cătălin Drulă, Dan Barna şi nici pe Ionuţ Moşteanu. Despre Cristian Ghinea a afirmat că „este unul dintre cei care au contribuit masiv la dezastrul” legat de rezultatul electoral al USR, potrivit News.ro. 

Citește și Asociaţia „Tales of Angels”, invitată la Ziua Republicii Italia

Întrebată, în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă pe Prima Tv cine va face parte din echipa sa dacă va fi aleasă preşedinte al USR, Elena Lasconi a răspuns că „este posibil” ca printre membrii viitoarei sale echipe ca preşedinte de partid să se numere Claudiu Năsui, Raluca Prună, Lucian Stanciu-Viziteu. 

„Încă nu am definitivat (lista cu echipa de conducere – n.r.). O să fie şi persoane care nu au fost în prim plan, din ţară. Oricum, eu îmi doresc foarte-foarte mult, în momentul în care o să ajung preşedintele USR, să dăm mai multă putere filialelor din ţară”, declară Elena Lasconi. 

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tragedie în largul Djibouti: 109 migranți au murit, inclusiv 15 copii, iar peste 116 sunt dispăruți

O tragedie de proporții s-a produs în largul coastelor Djibouti, după ce o ambarcațiune care transporta migranți spre Yemen s-a […] Citește!

Papa Leon al XIV-lea va fi operat după ce medicii au descoperit un nodul la plămân, depistat în stadiu incipient

Papa Leon al XIV-lea a anunțat că medicii au descoperit un nodul bine delimitat la nivelul unui plămân, depistat într-un […] Citește!

Cinci elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, vicecampioni mondiali la robotică! Argint pentru România la prestigiosul Albert Einstein Award

Performanță remarcabilă pentru educația românească: cinci liceeni din Pitești au obținut medalia de argint la Albert Einstein Award for FIRST […] Citește!

Ministrul ucrainean de Externe, către Trump: „Zelenski se bucură de sprijinul poporului, iar poporul decide”

Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiha, a declarat sâmbătă că preşedintele Volodimir Zelenski se bucură de sprijinul populației, după […] Citește!

Momente de panică în Capitală: un bărbat a atacat un polițist cu un cuțit și a fost împușcat în abdomen

Momente tensionate într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei. Un bărbat care amenințase că își va face rău a fost […] Citește!

Elon Musk îl susţine pe Donald Trump: E timpul ca Ucraina să aibă un nou lider

Miliardarul american Elon Musk şi-a arătat susţinerea pentru declaraţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar […] Citește!

Transplant

România are inimi pentru transplant, dar nu și suficienți pacienți compatibili: Medicii ajung să trimită organe în străinătate

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat […] Citește!

Tânăr din Pitești prins cu viteză mare pe bulevard. Poliția nu l-a iertat

Sâmbătă, 10 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani, din Pitești, […] Citește!

UE pregătește noi restricții pentru turiștii ruși

Comisia Europeană pregătește noi propuneri pentru înăsprirea regulilor de acordare a vizelor cetățenilor ruși, pe fondul temerilor privind sabotajele și […] Citește!

Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură

Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care nu prezintă riscuri pentru […] Citește!

Argeș. De la viteză, alcool și neoprire la semnal, acum e cercetat penal

S-a întâmplat la 7 octombrie, atunci când polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au făcut semn de oprire unui bărbat, […] Citește!

Cristiano Ronaldo revine la naționala Portugaliei!

Cristiano Ronaldo este așteptat să revină la naționala Portugaliei mult mai curând decât s-ar fi așteptat oricine! Anunțul a fost […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!