Web Analytics

Sulică de Rucăr a beneficiat de şomaj, dar e şi pe listele de ajutoare de la Uniunea Europeana

de | 16.12.2010 22:08 | Culise

Mai cunoscut decât caşcavalul de Rucăr este Ion Popa Nica, un rucărean cu o viaţa numai bună de scenariu de telenovelă, care ar întrece-o la audienţă şi pe celebra „State de România”. Om cu afaceri locale, multimilionar în eurosaci, cel poreclit Sulică de Rucăr (şi care când se supără priveşte Rucărul de sus, închiriind elicopter cu 1000 euro pe oră), a ajuns şi pe ştatele ALOFM-ului, cu un ajutor de 658 de lei pe lună, asta după ce a trecut în şomaj de la firma familiei, SC Four Seasons SRL. Perioada în care, zice-se, omul a „dus-o rău” a fost 21 mai 2009 – 20 august 2010, în care nu s-a abţinut, însă, să spargă câte 50 de milioane de lei pe la câte un chef cu prietenii şi lăutarii. Comentariile nici nu prea ar mai avea loc, chiar dacă unii cu „suflet” ar spune că acesta era dreptul omului, să ia şomaj dacă a fost „disponibilizat”, şi ca scuză putând fi folosită replica: „numai pentru a-i merge vechimea”. Cu toate astea, este greu de crezut că la valoarea lui nu şi-ar fi permis să îşi plătească dările către stat, astfel încât cartea de muncă să-i meargă mai departe. Dar, ca un făcut, la ora actuală, Sulică se află chiar şi pe listele beneficiarilor de alimente de la Uniunea Europeană. Poate chiar are omul nevoie de ceva zahăr, făină şi ceva mălai pentru zile negre. Că doar e criză! 
(Cheia Franceză)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii