Web Analytics
scris joi, 27.01.2011

La 18 ani a făcut knock out un luptător de 32 de ani, în 30 de secunde

# Argeşeanul Robert Cârstea pe urmele lui Bonjasky! La prima sa participare la o competiţie sportivă de anvergură, Robert Florin Cârstea a luat locul I, la Campionatul Naţional de Kempo Full-Contact de la Buzău, din 2010, la categoria seniori deşi sportivul avea puţin peste 18 ani. Tânărul este sportiv al filialei piteştene a clubului „Lupii albaştri” şi este antrenat de către instructorul Andrei Popovici în Sanbo şi Kempo Karate. În septembrie 2010, Robert a obţinut un nou titlu de campion naţional, de această dată la Campionatul Naţional de Kempo K-1 de la Târgu Mureş. La această competiţie a participat Tolea Ciumac şi luptători ai Clubului „Scorpions” din Iaşi, de unde provin Cătălin Moroşanu şi Sebastian Ciobanu, luptători profesionişti de K-1. Robert a reuşit într-un meci din cadrul acestei competiţii să facă K.O., în primele 30 de secunde de la începerea luptei, un sportiv mult mai vârstnic decât el, de 32 de ani. De asemenea, Robert a avut ocazia să se confrunte şi cu un luptător profesionist, la gala Bloody Mary Fight Night de la Vâlcea, din decembrie 2010. „Adversarul lui a fost un sportiv profesionist, care, înainte de această competiţie, făcuse un stagiu de trei săptămâni în Germania, la Universum Box Promotion, împreună cu fraţii Klitschko, era de şapte ori campion naţional la kickboxing şi practica acest sport de 8 ani. Robert face sport doar de un an, dar a fost pentru el o experienţă utilă, chiar dacă a fost prima lui înfrângere”, a spus Andrei Popovici, antrenorul campionului.
(Adriana Gândilă)

La 18 ani a făcut knock out un luptător de 32 de ani, în 30 de secunde

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...