În 1833 şi 1877-1878 au fost menţionate primele formaţiuni medicale militare în garnizoana Piteşti, dar fără continuitate sau legătură precisă cu Spitalul Militar Piteşti. Abia mai târziu, în anuarul Armatei Române pe 1881, apare pentru prima dată denumirea Spitalului Militar Piteşti cu continuitate până în ziua de astăzi. Aşadar, Spitalul Militar Piteşti este cea mai veche unitate medicală permanentă din Argeş.

130 de ani de la prima atestare documentară

Prima atestare documentară despre un spital militar permanent în Piteşti, ca al doilea spital al Diviziei I, cel divizionar fiind la Craiova, o avem în anuarul Armatei Române din 1881 la filele 28 şi 65. În acest an, instituţia despre care vorbim împlineşte 130 de ani de la prima atestare documentară. Spitalul avea în 1881 ca personal propriu pe farmacistul de batalion clasa a II-a, sublocotenent Alexandru Rădulescu, restul personalului fiind „detaşat” de la unităţile din garnizoană şi a funcţionat în imobilul din strada Şerban Vodă (astăzi Victoriei), la nr. 96. Ca urmare a cuceririi independenţei naţionale şi în urma reorganizării armatei române din 1883, se înfiinţează Divizia a II-a în acest oraş. Spitalul militar îşi reîncepe activitatea ca spital al diviziei a II-a având ca şef pe medicul de divizie George Dianu, iar ca şef al farmaciei pe farmacistul de regiment, locotenent George Constantinescu, care erau în acelaşi timp şi medic şef şi respectiv farmacist şef al diviziei. Spitalul a funcţionat iniţial tot pe strada Negru Vodă la nr. 219, cu o capacitate de două paturi ofiţereşti şi 20 de paturi pentru trupă.

Trei ani a funcţionat în acelaşi imobil cu spitalul judeţean

În 1886, spitalul militar se mută împreună cu cel judeţean în strada Negru Vodă nr. 53, într-un local propriu corespunzător acelei perioade, unde ocupă două din cele patru pavilioane principale, plătind o chirie anuală de 1.400 de lei. Din anul 1885, Spitalul Militar Piteşti a avut ca şef pe medicul maior Ion Şerbănescu (în 1888 lt.col.). În urma unor noi modificări organizatorice ale armatei, prin înaltul decret nr. 556 din 17 martie 1889, Comandamentul Diviziei a II-a de la Piteşti se desfiinţează, iar toate unităţile din garnizoană trec în componenţa Diviziei a III-a cu sediul la Târgovişte, divizie componentă a Corpului III Armată. Drept urmare, Spitalul Militar se mută la Târgovişte având ca şef pe medicul lt.col. Nicolae Zorileanu, în Piteşti rămânând doar o „infirmerie centrală de garnizoană” unde lucrau medicul de regiment Nicolae Condemin, medicul de regiment clasa a II-a Alexandru Popovici şi farmacistul de batalion clasa a II-a Ştefan Vasilescu, activitatea spitalului militar continuând astfel la Piteşti chiar dacă sediul central era mutat la Târgovişte. În anul 1893 Spitalul Militar revine în Piteşti, devine din nou divizionar, deşi Comandamentul diviziei rămâne la Târgovişte. În urma mutării spitalului civil în noul său local în anul 1911, Spitalul Militar ocupă în întregime localul din strada Negru Vodă, nr. 53, compus din 4 pavilioane pentru bolnavi, un pavilion pentru boli contagioase, pavilion administrativ şi anexele gospodăreşti, ceea ce însemna o mărire a capacităţii sale de spitalizare.

După primul război mondial a devenit Spitalul Garnizoanei Piteşti

După întoarcerea unităţilor în garnizoana de pace din Piteşti, în 1919, se pune problema înfiinţării în acest loc a Spitalului Militar. În urma propunerilor medicului şef al garnizoanei şi susţinute ierarhic, se aprobă înfiinţarea „Spitalului Garnizoanei Piteşti”, sub conducerea medicului lt.col. Gheorghe Pristăvescu, spital ce-şi începe activitatea la sfârşitul anului 1919, iniţial ca infirmerie de garnizoană. De la această dată Spitalul Militar Piteşti, a avut o activitate continuă în aceeaşi garnizoană până în zilele noastre. O dare de seamă a activităţii din anii 1926-1927 arată că spitalul dispunea de 75 de paturi, insuficiente în special în perioadele de încorporări, şi era organizat cu un serviciu chirurgical cu 20 de paturi, un serviciu medical cu 40 de paturi şi un serviciu dermato-veneric cu 15 paturi şi laborator. Examenele radiologice le făcea medicul şef cpt. Vasile Ţiţescu, primul medic radiolog din oraş, cu aparatul propriu, un foarte bun medic, plin de elan organizator al activităţii ştiinţifice medicale atât cu medicii din spital cât şi cu cei din unităţile militare din garnizoană. În aceeaşi dare de seamă se arată că 20% din bolnavii serviciului medical aveau diferite forme de tuberculoză, iar dintre bolnavii dermato-venerici 90% aveau afecţiuni venerice.

În 1952 Spitalul Militar Piteşti devine unul regional

Deşi imperios necesar se simţea nevoia unui local corespunzător, de abia în anul 1934 datorită medicului lt.col. Mihail Stănescu, şeful de atunci al spitalului, Spitalul Militar Piteşti reuşeşte să se mute în localul din strada Negru Vodă nr. 53, care din 1922 servise ca depozit sanitar, spital de venerici, iar în cele din urmă rămânând nefolosit, ameninţa să se ruineze, în timp ce asupra lui îşi disputau dreptul de proprietate Ministerul Sănătăţii precum şi câteva instituţii din oraş. În anii care au urmat spitalul a fost completat cu noi dotări ca aparat de radiologie în 1936, laborator de biochimie în 1937, sală de sterilizare adecvată în 1938, mobilier, paturi cu somiere sau utilaje pentru farmacie. În primii ani de după al doilea război mondial, spitalul a funcţionat cu o capacitate de 140 de paturi, organizat pe patru servicii. Pentru decongestionarea Spitalului Militar Central Bucureşti în 1952, se hotărăşte ca Spitalul Militar Piteşti să devină regional, cu trei pavilioane, unul pentru secţiile chirurgicale, unul pentru cele medicale şi unul pentru policlinică şi serviciile administrative. Construcţia primului pavilion a început în anul 1952 şi s-a terminat în toamna anului 1956. Această construcţie a constituit un eveniment important în viaţa spitalului, clădirea nou construită oferind condiţii mai bune de lucru şi confort atât pentru personalul medical cât şi pentru pacienţi.

„Spitalul Militar Piteşti e un reper istoric”

“De la înfiinţarea din anul 1881 şi până în prezent, spitalul a avut 30 de comandanţi-şefi de spital. Fiecare, la epoca respectivă, a desfăşurat o activitate complexă, ştiinţifică, terapeutică şi gospodărească, aducându-şi din plin contribuţia la îndeplinirea misiunii de medic militar, la întărirea prestigiului spitalului. Dintre aceştia, mulţi s-au ridicat pe trepte superioare ale carierei medicale militare ceea ce a dus la o mai mare recunoaştere nu numai a instituţiei dar şi a actului medical desfăşurat în cadrul unităţii. Spitalul Militar Piteşti reprezintă un reper istoric ce a influenţat destinele acestor meleaguri”, ne-a spus comandantul Alexandru Gigel Guiţă.
(Marius IONEL)