Web Analytics
scris joi, 20.01.2011

Radu Vasilică, un protejat al sistemului

„Deputatul Radu Vasilică a solicitat Guvernului…”, „Radu Vasilică a fost mesagerul lui Moş Crăciun la Ştefăneşti”, „Deputatul PSD a participat la şedinţa de constituire a…”, sunt doar câteva dintre zecile dacă nu chiar sutele de acţiuni mediatizate pe site-ul junelui social-democrat. În perspectiva alegerilor de la anul, ceea ce vedem pe www.raduvasilica.ro este o veste rea. În perspectiva schimbării şi primenirii clasei politice, este o palmă zdravănă care ar trebui să trezească electoratul la realitate. Sigur, nu ne aşteptam ca deputatul să-şi posteze biografia neromanţată sau declaraţia de avere ca să vedem ce terenuri, maşini sau bijuterii şi-a mai tras, însă publicitatea deşănţată pe care şi-o face aduce a atentat la inteligenţa publică. Poate că Radu Vasilică nu-şi dă seama, dar pozele în care pupă babe şi împarte pungi cu cadouri, desigur, din dorinţa de a părea un tip popular, scot la iveală impasul profesional în care se află, frustrări şi adevăruri dezarmante despre propria-i persoană. Nu discutăm despre etapele şi timpul necesare în formarea lui ca politician, mai ales că etapele reprezintă un concept de neînţeles într-o politică cu maniere expeditive cum este a noastră. Totuşi, se impune să-i amintim că diferenţa dintre a poza în politician şi a face politică efectiv e uriaşă. Pentru că, deocamdată, responsabilitatea pe care Radu Vasilică şi-o asumă preventiv e doar o responsabilitate de faţadă.
De la un tip ca el, care, dacă vrea, inventează postul de deputat pe viaţă aşteptam mult mai mult. Din nefericire pentru cei care l-au ales, din tânăr politician pe baricade, gata să revoluţioneze structuri şi mentalităţi, Radu Vasilică a ajuns protejat al sistemului, ceea ce pe termen mediu şi lung nu poate decât să-i dăuneze. În loc să lucreze sub presiunea alegerilor şi a şomajului politic, Răducu s-a plafonat sub un clopot de sticlă, apărat de o armată de dădace. La cum arată acum, deputatul PSD de Ştefăneşti nu este o imagine a forţei, ci a slăbiciunii.
Problema nu este însă doar a lui. Deliberat sau nu, cei care-l ocrotesc de realitate nu fac altceva decât să-l discrediteze. Îi scot în evidenţă statutul vulnerabil şi îi întreţin iluzia că postul de deputat i se potriveşte ca o mănuşă. Vasilică nu e obligat să-şi asume niciun risc, nicio responsabilitate. Nu ascute nimeni ghilotina, nu-l presează nimeni şi nimic să facă treabă în partid, Parlament sau în colegiul în care a fost ales. Mai devreme sau mai târziu, susţinerea asta nemăsurată şi nesăbuită se va întoarce împotriva lui. Pentru că niciunul dintre cei care-i sar în ajutor ca o leoaică nu vor putea ascunde la infinit ceea ce se vede cu ochiul liber. Adică adevărul că deputatul a fost menţinut în funcţie din alte motive decât competenţa.
(Neluţu DINU)

Radu Vasilică, un protejat al sistemului

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...