Fundaşul Ionuţ Cazan a fost ultimul fost fotbalist al echipei FC Argeş din vechea gardă care se mai judeca cu clubul piteştean. După ce iniţial Comisia pentru Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF i-a dat câştig de cauză acestuia, obligând gruparea piteşteană să-i plătească suma de 5.000 de euro, patronul Cornel Penescu a făcut recurs, care s-a judecat pe 5 ianuarie 2011. Din nou jucătorul a avut câştig de cauză şi pe lângă cei 210 milioane de lei vechi datoraţi lui Cazan, Penescu v-a trebui să achite şi 22 de milioane lei pentru cel de-al doilea recurs la FRF. Demn de remarcat este faptul că deşi au trecut mai bine de două săptămâni, Penescu nu a achitat niciun leu din datoria de 210 milioane lei avută la Ionuţ Cazan, în timp ce fotbalistul aşteaptă cu nerăbdare aceşti bani, ştiut fiind faptul că jucătorul şi-a vândut maşina ca să se opereze la un moment dat după o accidentare. (M.I.)
Ana-Maria Brânză va purta, din partea României, flacăra olimpică, la sosirea acesteia în Franţa
Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la proba pe echipe şi dublu medaliată cu...
25.04.2024 07:54
0 Comentarii