Web Analytics

E prima care pune piciorul în prag! / Lasconi uneşte Primăria cu Poliţia pentru a face ordine în Câmpulung

de | 26.03.2021 10:34 | Actualitate, Politica si Administratie

De decenii a funcționat doar pe hârtie un fel de autoritate locală de ordine publică la Câmpulung, formată din reprezentanți ai Primăriei, Poliției, Jandarmeriei și foarte rar convocată. Iar mediul infracțional din municipiu este recunoscut, deși prezentat oficial ca fiind unul ținut sub control. Sunt motive pentru care noul primar câmpulungean a declanșat operațiunea de combatere a fenomenului infracțional.

Protocol între Primăria Câmpulung și IPJ Argeș

Practic, Elena Lasconi a solicitat încheierea unui protocol de colaborare între Poliția Locală și Poliția Municipală, sub tutela autorităților superioare, care sunt Primăria Câmpulung și Inspectoratul Județean de Poliție Argeș. Se are în vedere operarea în comun pe două direcții. În primul rând, este vorba despre acțiuni având scopul prevenirii și combaterii fenomenului infracțional în general, cu deosebire a celui stradal. Apoi se va acționa pentru eficientizarea activității Poliției Locale în domeniul circulației rutiere.
Esențială ca țintă a colaborării celor două poliții va fi activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în Câmpulung, cu consecința reducerii delincvenței stradale, prin acoperirea municipiului cu elemente de dispozitiv. Protocolul prevede și faptul că Poliția Locală Câmpulung va avea acces la aplicația informatică aflată la dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române, pentru implementarea și utilizarea datelor pe regimul circulației rutiere.

Bătăi cu săbii în orașul-acvariu

Câmpulungul este recunoscut ca fiind orașul-acvariu, din cauza operării în municipiu și în localitățile limitrofe a unor rețele de (peşti) proxenetism. Au trecut cinci ani de la razia de amploare care s-a soldat cu reținerea a 25 de suspecți și procesele acuzatoare fie își continuă procedura, fie s-au stins cu NUP. Ultimele incidente grave în care au fost implicate clanurile de romi și alți interlopi s-au petrecut în 2019. A fost o încercare de reglare de conturi cu săbii chiar în centrul municipiului și o bătaie într-o sală de jocuri. Iar ultimul eveniment cu participare publică dinainte de stările de urgență și alertă a fost mitingul lui Cumpănașu împotriva interlopilor din Câmpulung.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Al treilea care a cedat! / Şeful Pieţelor de la Câmpulung şi-a anunţat demisia

Citește și Imobil de patrimoniu reprezentativ pentru Muscel, distrus de interese şi indolenţă / Dezastrul de la Casa de Cultură Câmpulung, marcat şi la Tribunal

Citește și Primăriţa Câmpulungului, candidată la ”Femei de milioane”

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii