Web Analytics
scris miercuri, 28.05.2025

E piteştean şi a absolvit la „Zinca Golescu”! Influencerul Daniel Cafelutză vine la Archangels Fest Topoloveni

Archangels Fest are loc în perioada 30-31 mai pe Aerodromul din Topoloveni. Vor urca pe scenă Vescan, Grasu XXL, Cargo, Trooper, Puya și The Motans. Organizatorii au lărgit paleta de evenimente și, pe lângă zborurile cu parapanta, simulatorul de zbor, expoziția militară, spațiul dedicat celor mici și tradiționala paradă de motociclete, în acest an publicul îi va cunoaște pe influencerii Daniel Cafelutză și Furmănelu – Alex Furman.

E piteştean şi a absolvit la „Zinca Golescu”! Influencerul Daniel Cafelutză vine la Archangels Fest Topoloveni

Daniel Turcu s-a născut la Pitești și a absolvit Colegiul Național „Zinca Golescu”. Influencerul în vârstă de 25 de ani, devenit celebru pe rețelele de socializare pentru brandurile Daniel Cafelutză și GOAT, și-a anunțat prezența la Archangels Fest din Topoloveni, eveniment aflat deja la a șaptea ediție. „O să venim cu rulota, ne-am făcut o rulotă de evenimente, și cu cea mai bună cafea, și cele mai bune vibe-uri, ca să facem ziua oamenilor de colecție”, ne-a spus Daniel.

L-am întrebat ce l-a determinat să pună Argeșul pe harta evenimentelor sale: „Sincer, voiam să dau startul festivalurilor la care vom fi prezenți cu GOAT. Și am zis: «cât de tare ar fi să începem din județul Argeș, de unde sunt și eu plecat». Acesta va fi primul festival, destul de mare pentru județul Argeș, părerea mea, după care o să continuăm și la festivaluri și mai mari, și mai mici, în funcție de locurile în care suntem chemați și care se potrivesc cu vibe-ul GOAT”.

Cum a luat naștere povestea „Spor la cafeluță”? „La început a fost dorința de a fi cunoscut și în țara mea”

Ne-a povestit și despre începutul brandului „Daniel Cafelutză”, care l-a făcut cunoscut în toată țara. „Brandul Daniel Cafelutză și brandul GOAT sunt diferite, dar împărtășesc aceleași valori. Brandul Daniel Cafelutză a luat naștere din dorința de a fi cunoscut și în țara mea, pentru că eu deja generam foarte multe vizualizări în internațional, cu anumite conturi. Mi-am dat seama că am toate cunoștințele necesare și am vrut să mă știe oamenii pentru ceva frumos: «Spor la cafelutză». Evident, a fost un parcurs greu. Am fost foarte constant, mi-am dorit foarte mult și în continuare îmi doresc și nu stau degeaba. Vreau să devin din ce în ce mai mare și să pot să influențez și mai multă lume în bine, dar la început a fost dorința de a fi cunoscut și în țara mea”.

A dat și o semnificație aparte acronimului GOAT. „Din start, când spui GOAT te gândești la Great Of All Times (cel mai bun din toate timpurile). Toată lumea din generația noastră își dorește să fie GOAT. Dar, în același timp, mai are o însemnătate, care este la baza vieții mele: God Over All Things (Dumnezeu peste toate), pentru că asta este o însemnătate un pic mai ascunsă a cuvântului GOAT, nu o știe foarte multă lume, dar o va afla.”

Sfat pentru tinerii antreprenori: „Imaginează-ți direct rezultatul final și fă ceva în fiecare zi să ajungi acolo”

Îi sfătuiește pe antreprenorii aflați la început de drum să vizualizeze dinainte rezultatele și să acționeze constant.
„Cel mai mare sfat și ceea ce fac în continuare este să știi unde vrei să ajungi. Chiar dacă nu vezi modul în care ai putea să ajungi acolo, imaginează-ți, pentru că imaginația nu are limite. Nu-ți pune limite, nu-ți pune restricții. Imaginează-ți ceea ce vrei să faci pentru tine, pentru societate.
Imaginează-ți direct rezultatul final și fă ceva în fiecare zi să ajungi acolo, pentru că nu o să ai direct pașii, nu o să știi exact ce trebuie să faci, dar lasă lenea deoparte, muncește, fă ceva și o să vezi că Dumnezeu, dacă tu îți dorești cu adevărat un lucru, va lega lucrurile și circumstanțele în așa fel încât tu să ajungi acolo. Dar va fi multă muncă, mult stres, multă presiune, pentru că, atunci când îți dorești ceva cu adevărat, ești testat să se vadă dacă meriți lucrurile respective”,
ne-a declarat Daniel Turcu.

Rețeta succesului său? „Găsește-l pe Dumnezeu. Să simți că este lângă tine. Citește Biblia, pe mine mă ajută foarte mult. După care, imaginează-ți ce vrei să faci, roagă-te și muncește în fiecare zi să ajungi acolo”.

Citește și Activităţi pentru întreaga familie la Archangels Fest Topoloveni

Citește și 30-31 mai. Zboruri cu parapanta şi paradă moto la Festivalul Archangels de la Topoloveni

Dragostea față de Dumnezeu, despre care spune că este sensul vieții și sursa tuturor lucrurilor, a moștenit-o din familie și o transmite mai departe fiului său.

„Ne tragem dintr-o familie modestă. Toate lucrurile pe care le-am realizat au fost făcute împreună cu frații mei din puterile noastre, din ceea ce ne-a fost dat. Este cel mai important lucru pe care noi l-am primit de la părinți, pe lângă educație: iubirea față de Dumnezeu. Am avut perioade în care am crezut că nu asta e calea, dar mi-am dat seama că fugind, îndepărtându-mă de Dumnezeu, de Biblie, de rugăciune, nu aveam pace, nu mai eram liniștit, nu mai găseam scopul pe Pământ. După, am înțeles că dragostea față de Dumnezeu mi-au dat-o cu un motiv, de asta m-am născut în familia asta, să învăț să-l iubesc pe Dumnezeu și să îl caut. E cea mai mare binecuvântare familia în care m-am născut. Să pot să citesc Biblia de mic copil. Noi, seara, ne strângeam la rugăciune. Ne luau părinții, ne puneam în genunchi în jurul patului și tata citea din Biblie și după ne rugam. Lucrul ăsta mi-a rămas întipărit și mai departe și eu fac asta, mă rog cu Zion înainte de masă, de somn”, ne-a mărturisit Daniel.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită