Scandalul dispozitivelor cardiace refolosite de la pacienți decedați la Spitalul Județean din Iași sperie bolnavii, care refuză să facă intervențiile de care au nevoie. Anunțul vine chiar de la coordonatorul compartimentului de Cardiologie intervențională de la Spitalul Județean din Craiova, potrivit Realitatea PLUS. Medicul spune din ce în ce mai mulți pacienți sunt reticenți și întreabă dacă dispozitivul este nou și de ultimă generație.
Citește și: Un minor și-a găsit părinții înjunghiați în casă
„Din ce în ce mai mulți pacienți ne întreabă ce tip de stent, dacă e nou, dacă e de ultimă generație. Adică pacienții, bineînțeles, urmăresc presa, și, din păcate, există o stare de nedumerire și poate nu frică, că nu este frică, dar pacienții sunt din ce în ce mai reticenți. Iar acest lucru, din păcate, este rău și pentru sănătatea lor, și pentru bolile cardiovasculare în general”, spune dr. Eugen Țieranu.
Citește și: Senatul României, cheltuieli de un milion de euro pentru 22 de autoturisme tip limuzină
Medicul Nicolae Dan Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională din cadrul Secției de Cardiologie, Spitalul „Sfântul Spiridon”, este acuzat că ar fi prelevat stimulatoare cardiace de la persoane decedate. Acesta a fost arestat preventiv pe data de 18 februarie de către Tribunalul Bucureşti. El se află în arest preventiv după ce instanța i-a respins contestația. Tesloianun este acuzat că, încă din 2017, a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege. De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie. Alți doi medici și fostul manager sunt cercetați în acest caz.
0 Comentarii