După o condamnare, a venit şi o separare, fata primarului Ionică a divorţat de Ionuţ Eftime

de | 3.08.2016 17:16 | Actualitate

Denunțător al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu și condamnat anul trecut, într-un prim dosar, la șase ani și patru luni închisoare în dosarul Petromservice, Ionuț-Adrian Eftime a divorțat în primăvara acestui an de Cristina, fata primarului Cornel Ionică. Cei doi erau căsătoriți de aproape șapte ani și au împreună doi copii, ambii minori.

Pensie alimentară de 25% din venitul net lunar

Divorțul a fost pronunțat pe 4 mai a.c. la Judecătoria Sector 3 din Capitală. Instanța a stabilit ca autoritatea părintească privind pe cei doi minori să se exercite în comun de către ambii părinți. Locuința celor doi minori a fost stabilită în Pitești, la fata primarului Ionică. În plus, Ionuț-Adrian Eftime a fost obligat să plătească celor doi copii 25% din venitul său net lunar, nu mai puţin de 1/3 din valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, câte 1 pentru fiecare minor, începând de la data de 14.12.2015 şi până la majoratul fiecărui copil.

Nuntă la Palatul Știrbei, conac achiziționat la Izvorani cu 2 milioane euro

Ionuț Adrian Eftime s-a căsătorit, în iunie 2009, cu Cristina Ionică, fata actualului primar al Piteștiului. Cei doi și-au oficiat unirea destinelor la Palatul Știrbei, nunta costând în jur de 100.000 de euro. Unul dintre cei mai importanți invitați la nuntă a fost Vasile Blaga, care ocupa atunci funcția de ministru al Dezvoltării. Apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, Ionuţ-Adrian Eftime a achiziţionat, în 2008, conacul de la Izvorani, un domeniu imens, de 6 hectare, cumpărat de la moştenitorii de drept de către fostul primar al Bucureștiului, Crin Halaicu, contra sumei de un milion de euro. Ionuţ-Adrian Eftime a dat pe conacul de la Izvorani dublu, adică două milioane de euro.
Ionuţ Adrian Eftime, denunţătorul lui Sorin Ovidiu Vântu şi al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, a fost condamnat anul trecut la 6 ani şi 4 luni de închisoare într-un dosar de înşelăciune, disjuns din cel având ca obiect delapidarea Petromservice, în care omul de afaceri a fost condamnat recent la o pedeapsă similară, 6 ani şi 2 luni cu executare. Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii